Știi că atunci când ai febră musculară și te doare de nu mai poți, e o durere plăcută, cumva. Ești mândru că te-ai antrenat. E o durere care spune progres. Așa simt și eu oboseala, acum că lucrez la viziunea mea și lucrurile par să se miște bine.
De obicei, aici scriu scriptul podcastului dar azi … n-am script.
N-am filmat în studio.
N-am avut luminile alea bune sau sunetul care îmi place mie.
În schimb, am fost în parc, mi-am pus o lavalieră și am vorbit. Despre cum e când, după luni de muncă, încep să meargă lucrurile … și ar trebui să mai fac și o pauză să mă bucur. Uneori alerg atât de mult după „mai mult”, încât uit să văd că deja e bine.
A ieșit un episod mai dezordonat dar mai personal. Cu puține cut-uri și pauze lungi. Nu e cum aș vrea eu dar nici viața nu e 😅
Am vorbit despre viitorul meu job, despre terapie, productivitate și blocajele mele cu dezvoltarea personală.
Dacă ai și tu momente în care simți că nu faci destul sau că trebuie să mai repari ceva la tine — poate episodul ăsta îți prinde bine. Nu te învață nimic. Dar poate îți aduce aminte de ceva ce știai deja.
S-ar putea să aibă mai mult sens dacă vezi clipul pe youtube:
PS: Știu că n-am pus text pe thumbnail. Era prea liniște în poză ca să stric momentul cu un „CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ALEX MOCANU?!?!” 😅
PPS: Dacă vrei, răspunde la mailul ăsta sau lasă-mi un comment și spune-mi cum e la tine. Ești bine?
Mulțumesc că ești aici!
Pace și dragoste 🙏❤️
Alex
Share this post