E ca un album muzical. Poate că doar doua, trei piese devin hituri dar să asculți albumul de la cap la coadă, măcar o data, e o experiență. E o poveste! Sau cel puțin era, pe vremea când se făceau albume.

E ca o pictură pe care o vezi realizată în timp real. Pictura ca verb, nu ca substantiv. Acțiunea de a picta.

Caut să tai o bucată, pentru youtube, din special-ul “Haz Mocan”, de pe comedybox și am un mare struggle ce și cât să public. Un clip care să nu strice experiența special-ului întreg dar să fie și mișto pentru cei care nu merg sa îl vadă în întregime.

O bucată bună dar nu cea mai bună. Nici prea scurtă, nici prea lungă. Și cu slănina în pod, și cu porcu-n bătătură. Ca să nu o zic pe cealaltă ... cu sufletu-n rai.

Mi-a zis cineva că a văzut primele 10 minute din special, pe comedybox și nu l-au spart. Păi nu ăsta era scopul! În primele minute doar ne cunoaștem. Doar intri în energia și în filmul comediantului.

Pentru social media aș pune closer-ul la început, ca să te țină acolo. Nici nu mai contează că nu mai are sens după sau că devine plictisitor. Oricum ești cu un ochi la special și unul la TikTok dupa prima jumătate 🙄

Noroc cu comedybox! Și noroc cu YouTube 🔜 @alexmocanuRO

Mulțumesc că ești aici
Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

Citesc cărticica asta a 3-a oară. Ori îmi place foarte mult ori sunt prea prost ca să o anțeleg din prima 🤦‍♂️

Am descoperit recent înregistrările mele vechi de când eram rapper. Uitasem cât de mult am scris și înregistrat în perioada aia. UAU! O grămadă. Cred că am 100 de piese începute. Dar nu am publicat mai nimic.

În primii ani de stand-up probabil am scris mai mult material decât toți comedianții din România. Stai! Costel… 🤔. Oricum, după 3 ani de scenă făcusem un special, iar în anul 4 al doilea special ca urmare a propriului turneu național. Nu trebuie să mă crezi dar e impresionant pentru cum se mișcau lucrurile atunci 😅

N-am fost neapărat mai talentat ca alții dar am muncit mult. Nu fiindcă sunt eu cine știe ce “do-er”. NU SUNT! Dar eram entuziasmat să creez și să împart și cu ceilalți. Iar de data asta am publicat aproape tot ce am creat. Și iată-mă acum, 12 ani mai târziu, tot comediant.

Mare diferență a fost că am arătat ce am creat. Am spus tuturor că “eu sunt comediant, uite”! A ajutat, într-adevăr și că am avut oleacă de succes cu stand-up-ul.

Locul cărții “Show your work!” a lui Austin Kleon este undeva unde să o pot vedea tot timpul. Ca să nu uit că eu lucrez tot timpul dar trebuie să și public parte din munca mea. Asta mă face să scriu mai mult, să încerc mereu ceva nou și mă dezvoltă ca artist dar și ca persoană.

Mi-ar trebui la vedere și o carte cu numele “Fă sport!” (care să nu fie despre o fată pe care o cheamă sport) și una “E ok să lucrezi la carieră dar să nu uiți că ai făcut și un copil!”. Plus partea a doua: “E ok să petreci timp cu copilul dar să nu uiți și de soție!”

Orice faci, e ok să îți publici povestea. Viitorul CV o să fie blogul sau profilul de social media. Ne-am îmbolnăvit de dorința de a fi celebri și a strânge like-uri dar să îți spui povestea nu are legătură cu câți oameni ascultă.

Fie că sunt pe scenă, la radio sau în social media îmi spun povestea. Iar poveștile sunt baza omenirii. Omul a fost numit “the storytelling animal”

Găsești Poveștile Lui Mocanu pe alexmocanu.ro

Mulțumesc că ești aici,
Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

În 2026 am încercat ceva diferit:

Noul meu special de stand-up comedy – HAZ MOCAN – e filmat de Comedy Box și îl poți găsi pe comedybox.ro.

A fost foarte mișto să colaborez cu oameni profesioniști și să nu îmi mai scoată peri albi producția propriului content.

Mulțumeeeesc pentru oportunitate comedy box!

Mulțumesc Vio! Tu m-ai convins să fac primul special și tu mi-ai propus sa îl fac pe ăsta cu comedy box. Te îmbrățișez 🤗

Îți spun și un secret.

Comedy Box au o promoție, în comunitatea lor – 50% reducere de Valentine’s Day – care mai e valabilă doar azi, pe 17 februarie.

O oportunitate bună să vezi special-ul meu, dar și ce mai e pe acolo.

Codul de reducere e CBLOVE.

🤫 shhh… nu știi de la mine 😉

Pace și dragoste 🙏❤️
Mocanu

Când scriu - fie că scriu pe laptop sau cu pixul pe foaie - vorbesc cu mine. Dar vorbesc cu mine la un nivel mai profund decât gânditul.

Gânditul e o listă continuă de pro și contra. Listele astea nu m-au ajutat niciodată cu adevărat. De fiecare dată când am făcut o listă cu argumente pro și contra, am început știind înspre ce decizie tind și cu cât puneam mai multe argumente pe fiecare coloană, cu atât îmi era mai greu să iau o decizie.

Dar când scriu…

Când scriu parcă vorbesc cu partea emoțională din mine. Când încep să pun pe foaie gândurile care mă frământă, întrebările pe care le am, încep să vină și idei sau emoții care să mă direcționeze.

Am o decizie de luat acum și … cumva o luasem deja dar de două zile nu prea mă simt ok așa că am pus totul pe pauză ca să stau un pic cu mine, să văd ce naibii fac.

Nu mai vreau să mă arunc cu capul înainte în orice proiect doar pentru că mă entuziasmează. Am înțeles că dacă spun DA unui lucru nou, inevitabil spun NU altuia care are deja loc în viața mea.

Așa că … scriu!

Hmm 🤔 stai așa …

Scrisul nu e tot un proiect nou?! 🤦‍♂️

Cât de jmekere sunt cuvintele 🙂

Mereu mi s-a părut tare cum pot folosi cuvintele să transmit ceva deosebit. Nu că am fost eu vreun citit sau că am cine-știe-ce vocabular. Dar ideea de a transmite o emoție sau a face pe cineva să râdă prin cuvinte a fost mereu interesant pentru mine.

Când scriam versuri pentru piese - când eram rapper - mă gândeam mereu cum să pun cuvintele perfect ca să fie și o dumă dar să sune și bine. Mă fascinau rapperii mei preferați care nu erau școliți dar păreau super înțelepți și inteligenți.

Când am început să scriu stand-up comedy m-a uimit cum pot să scot sau să adaug un cuvânt într-o glumă și să nu mai meargă. Sau să meargă mult mai bine. Ba chiar și o pauză între cuvinte poate schimba mult sensul a ce spun.

Mult timp însă nu mi-a plăcut să scriu efectiv. Adică eu nu prea mi-am scris materialul pentru stand-up pe foaie. Mai mult am luat idei și le-am lucrat pe scenă. Iar în carnețel treceam doar ideile principale ale glumei. Ce nu trebuia să uit.

Când am început cu youtube-ul am făcut mai toate clipurile livestream. Doar să nu trebuiască să scriu sau să editez prea mult. Să nu cumva să muncesc naibii! 😅

Când făceam podcast nu pregăteam aproape nimic. Venea invitatul și mă descurcam să leg o conversație cu el. Normal, de altfel. Am avut doar invitați pe care îi urmăream activ și îi apreciam. Cum să nu știu ce să vorbesc cu ei?! 🙄

Dar de vreo 3-4 ani tot scriu și îmi tot doresc să scriu mai mult. Să devin mai bun la asta. Să îmi dezvolt vocabularul. Și tot încerc să mă potolesc din treabă fiindcă am mereu impresia că sunt alte lucruri mai importante și că dacă aș fi mai celebru … dacă aș fi mai bogat … aș putea să scriu și ar însemna mai mult…

I don’t know.

Nici măcar nu știu dacă o să îmi placă să împărtășesc public ideile astea ale mele. Am mai făcut asta cu podcastul meu, #mocast, și, după o perioadă, am simțit că gata, nu mai vreau! A fost mișto dar nu mai vreau.

Mai descarc din informații

Să citesc tot timpul și să scriu în continuu. Astea sunt două lucruri care mi-au schimbat mult viața. În bine!

Gândește-te…

Acumulăm informație în continuu. Mai ales de când stăm cu ochii în telefon tot timpul. Dar nu numai din telefon.

Specialiștii estimează că un om obișnuit procesează astăzi în jur de 74 de gigabyți de date pe zi - prin social media, știri, video, emailuri. Asta e cantitatea de informație pe care o persoană foarte educată din secolul XVIII sau XIX l-ar fi procesat-o într-o viață întreagă.

Chiar și față de anii ‘80, consumăm de 5 ori mai multă informație zilnic, echivalentul a 174 de ziare citite în fiecare zi.

Și un TikTok cu bunicuțe amuzante tot informație e.

Ne ajută să mai și scoatem din ea și nu doar terorizând oamenii dragi cu ce am văzut noi pe social media azi. Care mai e trendul…

Bine, asta nu înseamnă neapărat să scriu cărți sau să public ceva. Chiar dacă mi-ar plăcea să scriu o carte într-o bună zi. Dar acum … măcar să scriu într-un carnețel. Să mai descarc din ce am acumulat azi.

Sincer. Dorm mai bine când scriu îmi descarc seara grijile pe o foaie și mulțumesc pentru ziua care tocmai s-a încheiat.

E incredibil cum,  dacă seara scriu pe laptop sau în carnețel lucrurile care mă îngrijorează, care îmi stau pe creier, cum se spune, dorm mai bine. Am dat și de studii care spun asta dar am experimentat-o înainte să citesc date.

Ideea e că descarci cumva grijile alea și nu te culci cu ele în minte, activ. Rămân cumva în subconștient.

Nu știu de ce încerc să explic. Nu știu să explic cum funcționează! Nici electricitatea nu știu cum funcționează și totuși mă bucur de ea!

Gata. Atât!

Mulțumesc că ești aici!
Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

• Cum era să transform o oportunitate în burnout

• “Ce înseamnă succesul pentru mine?!”

• Cum ne complicăm viețile singuri

• Obiceiul zilnic cu rezultate rapide

• Ce se întâmplă cu podcastul

Burnout din nou?!

M-am gândit eu că ce mare lucru mă … îmi iau un job nou la radio, fac stand-up, scriu material pentru un show nou, fac content, fac un podcast, petrec timp cu copilul, petrec timp și cu soția, merg la sală, am grijă de sănătate, învăț ce să mănânc, fac și eu treburile mele prin casă…

Ce mare lucru să le țin pe toate … să jonglez cu 25 de lucruri?

Ce se poate întâmpla? 🤦‍♂️

Dacă ai urmărit podcastul ăsta știi deja că am trecut printr-un burnout destul de nasol în care mi-am dat peste cap cariera și aproape că m-am îndepărtat de familie. Totul de la fuga după succes. După reușită.

Ce e ciudat e că în momentul în care lucrurile încep să meargă bine în viața sau cariera cuiva, lucrurile devin mai grele. Fiindcă încep să apară oportunități iar noi nu suntem obișnuiți să spunem nu sau să selectăm ce e potrivit pentru noi. VREM SĂ REUȘIM ODATĂ! Să le fac pe toate să am și eu odată succes! Atât am fost învățați. Dar e responsabilitatea fiecăruia să evolueze dar și să aibă grijă de propria sănătate.

Din August fac un program la Digi FM. A fost o oportunitate bună pentru mine, una pe care mi-am dorit-o. Problema a fost că nu am realizat ce înseamnă asta și nici nu m-am oprit să îmi rearanjez un pic viața și cariera, având în vedere schimbarea mare care urma să vină cu începerea unui job nou, total străin mie.

Am tras super tare să nu cumva să renunț la ceva din ce făceam deja. Am vrut să nu sar nici o săptămână de publicat podcast. Să nu reduc din content, din mersul la sală, sau din timpul petrcut cu familia. M-am gândit că sunt doar 4 ore de lucru la radio așa că dacă le pot înghesui pe toate în calendar înseamnă că o să am și energia de a le face pe toate.

E ca și cum eu pot să împing cu 70 la piept și dintr-o dată încep să pun 100 … reușesc să fac și așa dar nu accept să fac 2-3 repetări … vreau 10! Că așa făceam și cu 70.

WTF?! 🙄

Rezultatul: m-am îmbolnăvit. Normal!

Primul semn a fost o răceală. Eu nu obișnuiesc să răcesc. A fost clar că aveam nevoie de odihnă. Și chiar m-am bucurat că am răcit. Aveam motiv să mă odihnesc fără să mă simt vinovat. UAU!

Apoi am revenit la treabă și am început să am probleme digestive mai serioase. Eram obosit tare. Dormeam 9-10 ore pe noapte și nu mă simțeam odihnit.

Și parcă tot nu acceptam că se întrevede un nou burnout 🤦‍♂️

Până când mi-a spus Andreea că “ar trebui să mă mai odihnesc și eu că fac cam multe”. Andreea nu îmi spune dinastea. Nu îmi dă sfaturi. Mă lasă să îmi fac nebuniile și mă susține.

Apoi m-am oprit. Și a fost atât de evident burnout-ul care venea că efectiv m-a bufnit râsul.

Am făcut doar radio și, în rest, m-am odihnit. Am revenit la alimentația sănătoasă și la sport mai ușor.

Mi-a trecut glonțul pe la ureche.

Obiceiul

Obiceiul care eu cred că m-a ținut departe de burnout până acum și care cred că o să mă țină în continuare a fost să mă întreb constant:

Toți căutăm succesul în miile lui de forme, diferit pentru fiecare, doar că, de ceva vreme, s-a cam stabilit un tip de succes pe care îl căutăm cu toții:

Bani, popularitate, putere.

Nici nu știm cine a decis asta pentru noi. Clar nu am decis fiecare conștient că asta este scopul, bani și atât! Că dacă stai și pui întrebări realizezi că scopul e ce faci cu banii după ce îi câștigi, nu?

Clar nu am fost învățați de către părinți sau în școală să ne găsim propriul drum și să ne întrebăm ce ne dorim de la viață.

Povestea mea cu “ce înseamnă succesul”

Povestea mea cu „ce înseamnă succesul” a început anul trecut, cam pe vremea asta. Mă întorceam de la un show de la Timișoara după care stătusem la băutură până târziu. Făcusem un show sold out, printre puținele de anul trecut, deci chiar fusese un mini-turneu de succes. Dar acum, stăteam pe bancheta din spate, îmi era rău și aveam de făcut 9–10 ore până acasă, unde nu voiam decât să dorm, nu să îmi revăd soția și copilul, nu să mă bucur de mâncarea bună de acasă, doar să nu mă bage nimeni în seamă și să dorm! Și mi-a fost atât de clar că nu ăsta e succes pentru mine. Și m-am întrebat atunci, ce înseamnă cu adevărat succesul pentru mine?

Am ascultat podcasturi și am căutat răspunsuri tot drumul. Și am zis, ok … ce e important pentru mine acum? Ce aș vrea să am acum?

Am scos agenda și am scris acolo, parcă după dictare, așa:

Bani

Familie

Sănătate

Bani – am definit banii ca fiind o sumă de bani constantă care să acopere cheltuielile familiei mele fără să îmi ocupe tot timpul sau să îmi consume toată energia (aici am detaliat mai mult ce înseamnă fiecare).

Sănătate – Să învăț ce înseamnă o alimentație sănătoasă și să mă focusez pe a avea grijă de corpul meu prin alimentație, sport și yoga/meditație.

Astea două pentru a avea energia, timpul și lipsa de stres ca să mă pot bucura de viața mea, de familie și să fiu un exemplu, cât pot eu de bun, pentru băiatul meu.

Familie – Să mă bucur de familia mea. De timp în prezența lor. Nu trebuie să fie „timp de calitate”, nu trebuie să fie nimic clar (momentan). Vreau să fiu în prezența lor și să cultiv o stare de recunoștință pentru prezența lor în viața mea.

Practic, pentru mine a fost simplu atunci - vreau să fiu acasă, să fiu sănătos și energic și să mă bucur de oamenii din jurul meu.

Iar ca o notiță extra - a apărut ulterior în agenda mea - foarte foarte foarte important: să nu mai consum atât!

Oricum noi consumăm puțin față de ce văd în jur. Și tot e mult. Multe jucării, multe gadgeturi, multă mâncare… MULT BĂ!

Și mă obosește. Și dorința exagerată de a câștiga mai mult ca să am lucruri mai noi și mai multe, fără să am nevoie; dar și să cumpăr în continuu - să vad review-uri, să compar, să caut cel mai bun preț, etc.

E fucking obositor. Mă consumă!

Ia, în căcat, o foaie și un pix și scrie! Ce înseamnă succes pentru mine? Și scrie 3 zile în continuu. La fiecare început de lună, după ce ai încasat banii și ți-ai plătit dările… ia agenda și întreabă din nou: Ce înseamnă succes pentru mine? Cum progresez?

Dar ia-ți o zi în care să stai un pic singur sau singură și să reflectezi la asta. Te plimbi prin natură… îți pui întrebări… mai scrii câte o idee în carnețel… nu scoate telefonul, că o să intri pe social media. De fapt, știi ce? Ieși fără telefon! Nu o să se întâmple nimic.

Cum ne complicăm viețile singuri

Mai am o întrebare pe care am început să mi-o adresez când apare câte o oportunitate nouă. Mă ajută destul de mult întrebările astea 🙂

Am auzit la Matt D’Avella - un youtuber de succes - că, de când e tată, își pune des întrebarea următoare:

AUR! Pentru mine e aur întrebarea asta.

Fiindcă tot ce am făcut, pentru mult timp a fost să aduc din ce în ce mai multe lucruri în viața mea, în căutarea “succesului”. Fără să mă gândesc cum îmi complică viața fiecare din lucrurile astea.

Mai ales în mintea bărbaților se rup niște chestii odată ce devenim părinți. Că punem pe noi presiunea succesului și de a fi provider - indiferent dacă ești sau nu singurul provider din casă - iar când apare copilul tragem mai tare. Îmi amintesc când am început să mă rup cu munca gândindu-mă că o fac pentru copil. Apoi încercăm să găsim un echilibru între o muncă continuă și stresantă și timpul de liniște și pace cu familia. Echilibru care nu există fiindcă noi nu trăim muncă și viață de familie. Trăim doar viață. Viață, viață și iar viață. Plictisitor … știu 😅

Înainte, când apărea ceva nou, mă întrebam doar dacă mă entuziasmează. Căcat! Totul mă entuziasmează! Sunt genul ăsta de om.

Acum mă întreb:

Ce am de fapt nevoie pentru a fi fericit / liniștit?

Cum vreau să îmi petrec timpul?

La ce pot să renunț ca să fac loc pentru asta?

Dacă tot am vrut să fac radio, cum îi fac loc și lui? 🙂

Un obicei pe care îl poți începe chiar acum

Obiceiul simplu pe care îl poți începe chiar acum și care te va ține departe de burnout sau îl va ameliora este:

30 de minute zilnic - minim 6 zile din 7 - în care te deconectezi de la situațiile din viața ta și te reconectezi la natura ta.

Burnout-ul apare când resursele mentale și emoționale se scurg constant fără nici o refacere. 30 minute zilnic, dedicate strict refacerii - fără să ajuți pe cineva, fără taskuri - creează un depozit de energie care reduce acumularea de stres. E simplu și ușor de integrat. Nu trebuie să înveți să meditezi sau ceva complicat.

Cum faci să devină un obicei:

• Alegi o oră fixă pentru fiecare zi.

• Poți începe cu 10 minute și să crești treptat până ajungi la 30.

• Anunți oamenii cu care interacționezi cel mai mult și îți creezi un mini-script pentru a spune NU când apar “urgențe”. Gen: “Am o pauză acum, e importantă pentru sănătatea mea, mă pot ocupa în x minute”.

Ce faci în timpul ăsta:

• Pui toate device-urile pe DND și le ții departe de tine.

• Faci un exercițiu de respirație sau pur și simplu respiri adând timp de un minut sau două.

• Te plimbi sau faci un pic de mișcare. Preferabil în natură.

• Scrii în agendă sau faci ceva creativ iar dacă mai rămâne timp, sau ca altă variantă, citești dintr-o carte.

Mai pe scurt, înveți să te plictisești

Îți las mai jos un clip, de la Arthur C. Brooks - un autor de succes și profesor la Harvard - despre cât de importantă este plictiseala pentru viețile noastre. E scurt și la obiect. Plictiseala e bună. A devenit un cuvânt negativ și fugim cu toții de ea. Ne ținem copiii departe de a fi plictisiți și e greșit.

Mocast

În încheiere aș vrea să îți spun, cu un pic de durere în suflet că m-am hotărât să nu mai fac podcastul ăsta. Îl iubesc și iubesc tot ce am creat pe canalul de youtube. Sunt super recunoscător pentru ce oameni urmăresc ce fac eu, fie că a fost stand-up sau podcast, a fost o reacție super pozitivă și îmi pare rău să nu mai public constant… DIN NOU!

Însă cred că am spus cam tot ce aveam de spus despre ce cred eu că m-a dus într-un punct bun în viață și, probabil, o să mai revin din când în când cu update-uri și în formă video.

Nu știu ce o să fac în continuare, pentru prima dată nu am planuri clare și sunt mai mult decât liniștit. Sunt recunoscător pentru programul de la Digi FM, unde mă poți asculta de luni până vineri, de la 14:00 la 17:00.

Dacă ți-a plăcut content-ul ăsta și nu ești deja abonat, poți să te abonezi la Substack-ul meu, unde o să continui să scriu și să trimit newslettere legate de creativitate și dezvoltare personală.

Subscribe now

Mulțumesc că ești aici

Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

• De ce ne comparăm cu alții online

• Creează ca să te vezi

• Cât de important e să publici ce creezi

Episodul ăsta a pornit de la articolul lui : https://www.theunsubscribed.co/p/ruin-your-life

O grămadă de oameni trăiesc în zilele noastre scrollând prin viețile altora și fără să ne dăm seama ajungem să ne comparăm constant cu alții. Ceea ce nu ne face bine - și eu sunt vinovat de asta - dar în episodul ăsta o să-ți spun scurt la obiect ce fac eu ca să înclin balanța în favoarea mea.

Poți să vezi clipul și pe youtube:

Mulțumesc că ești aici.
Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

• Cum am descoperit stand-up-ul și am ajuns la Club 99

• Prietenia dintre stand-up și hip-hop. Relația cu Vlad Dobrescu și Mic Check

• Povești de la show-uri și “Între Show-uri”

• Drumul propriu și recunoștința mea pentru toți oamenii cu care am lucrat

În episodul trecut am vorbit despre job-uri și mi-am adus aminte de un articol pe care l-am scris în 2023 numit: Când locul de muncă îți schimbă viața. E o scrisoare de dragoste către Club 99 care atunci împlinise 14 anișori.

M-am emoționat așa recitind articolul și am zis că ar merge un episod de podcast pe baza lui.

Sunt sigur că o să găsești ceva de bârfit, dacă îți place bârfa 🫢 dar mai ales niște idei care să te facă să îți apreciezi job-ul sau să lucrezi la cariera ta.

Tot drumul ăsta pe care am mers, din 2009, de când m-am angajat la Club 99 și până azi pare că a fost un vis. Aici poți asculta, pe scurt, povestea mea în stand-up comedy-ul românesc.

Podcastul conține mai multe povești decât articolul original + un update cu ce s-a mai întâmplat din 2023 până acum.

Îl poți vedea pe youtube, alături de câteva imagini care mie îmi trezesc nostalgie:

Sau poți citi articolul original, acum și aici, pe Substack:

Mulțumesc că ești aici.
Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

• Cum se blochează oamenii în rat race

• “Fă ce-ți place și nu vei munci o zi în viața ta!” e pe jumătate bullshit

• Work - Life balance

• + 4 sugestii pentru a face primii pași către o carieră cu scop.

Eu sunt unul dintre oamenii ăia care iubesc ceea ce fac. Dar asta nu înseamnă că e ușor sau plăcut tot timpul.

Acum am un job de luni până vineri care mă entuziasmează și sincer … mă cac în cultura asta de a sta la un job pe care îl urăști fiindcă plătește bine sau e confortabil.

Am muncit de toate în viața asta, am câștigat și bine și prost dar am simțit tot timpul că lucrez cu scop.

Vreau să vorbim despre asta fiindcă am niște idei care cred că te pot ajuta.

Salutare, sunt Alex Mocanu, stand-up comedian, podcaster, șiiii … cea mai nouă voce de la Digi FM 🎉.

Momentan fac matinalul de vacanță, alături de Alice Tudor, de la 7:00 la 10:00 iar din septembrie o să ne poți asculta, tot de luni până vineri dar între 14:00 și 17:00. Adică … radio dar fără să renunț la stand-up fiindcă mă trezesc la 5:00 😁

Sunt pe cât de speriat de un job de luni până vineri, pe atât de încântat că jobul ăsta e la radio. Digi FM a îndeplinit două visuri, angajându-mă, fără să știe.

Când eram mic ascultam mult radio și mi se părea fascinant cum vorbesc niște oameni cu mine prin radio. Visam să vorbesc și eu acolo într-o bună zi.

Iar mama visează de 20 de ani să mă vadă cu un job serios 🙄

Ăsta e motivul pentru care am ales să vorbesc despre joburi în episodul ăsta și … ține-te bine fiindcă sunt nervos și frustrat de subiectul ăsta cu job-urile. Mă doare sufletul să văd atâția oameni care suferă de pe urma locului de muncă și nu știu în ce direcție să o ia sau nici măcar nu încearcă să facă ceva. Sper pot ajuta măcar un pic cu episodul ăsta.

Rat race

Un studiu din 2022 arată că peste 70% dintre români cred că jobul le afectează negativ sănătatea mintală sau viața personală iar într-un sondaj eJobs din 2023, 59% dintre români au declarat că și-ar schimba jobul dacă ar avea o ofertă mai bună.

Nu ne plac joburile noastre! OK! Dar ce mă enervează e că ne-am obișnuit cu asta. Am acceptat. Când spune cineva că urăște ce face ceilalți spun "bine ai venit în rândul lumii!" în loc să spună: "broo, păi bagă-ți picioarele și pleacă de acolo mai repede! Sunt sigur că poți găsi ceva mai bun!"

Cineva care suferă 5 zile pe săptămână și trăiește pentru 2 zile plus un concediu anual trăiește o viață destul de măruntă, nu?

Dacă îți urăști job-ul atunci în weekend, când ești liber, o să faci toate excesele posibile ca să uiți de primele 5 zile ale săptămânii.

Cum a spus unul dintre înțelepții noștri contemporani, Vlad Dobrescu:

Cred că ar trebui să blurăm un pic linia asta pe care o tragem între ce înseamnă muncă și ce înseamnă viață. Facem asta muncind ceva de care ne pasă, care ne oferă un scop.

Ce observ eu la mulți e că se blochează singuri în job-uri care le golesc sufletul. Ajung într-un job bine plătit, care poate e și interesant la început și își cresc nivelul de trai … nu că la limita câștigurilor … ci peste!

Acum poti face asta, cu credite și devine un cerc vicios. Nu simt nici o împlinire la locul de muncă, care devine din ce în ce mai demanding, ar vrea să demisioneze dar nu au cum fiindcă nu au deloc bani strânși sau investiți și au rate la mașină, casă și tot ce e în ea. Iar apoi, ca să umple un pic golul din suflet își cumpără și mai multe chestii care îi îndatorează și mai mult.

“Fă ce-ți place și n-o să muncești o zi în viața ta”

Hai să lămurim asta: "Găsește-ți un job care-ți place și n-o să muncești o zi în viața ta". Nu e neapărat greșită dar nu cred că e modul corect de a pune problema. Eu fac ce-mi place de peste 10 ani de zile și după cum am povestit într-un podcast anterior, tot am ajuns la burnout, mi-am dat cariera peste cap și era să-mi distrug familia.

Iubesc să fac stand-up dar au fost perioade sau momente grele în viața mea, în care a trebui să urc pe scenă, să fac oamenii să râdă iar apoi am coborât și am plâns. Orice meserie are părți bune și mai grele.

Unii se blochează în ideea asta de: "Nu știu ce să fac. Nu știu ce-mi place". Nu trebuie să faci ce-ți place din prima sau toți trebuie să facem ce ne place. Da, uneori e greu să știi ce-ți place pentru că nici nu am fost încurajați să explorăm. Sunt unii care explorează doar Netflix și meniul de la Glovo. Normal că nu o să știi exact ce calități ai sau ce-ți place să faci. Poți să începi cu ce nu-ți place. De exemplu, dacă job-ul tău e pe listă, perfect, ai făcut primul pas.

Am făcut o grămadă de încercări în multe direcții artistice dar și antreprenoriale ca să găsesc ce mi se potrivește și ce aș putea să fac, cu drag, și în zilele proaste. Și am eșuat în majoritatea. CUM E NORMAL!

Am fugit de joburi ca de dracu dar uite că am ajuns la concluzia că un loc de munca cu un venit constant îmi poate susține cariera artistică.

Mă pot ține și de podcast dar pot lucra, în sfârșit, la show-ul meu de stand-up. Materialul pentru stand-up merge lucrat doar live, cu public, iar faptul că nu prea s-au vândut bilete la show-urile pe care le-am încercat m-a deraiat. Nu prea îmi permiteam să ies pe minus și ajungeam să implic mai multă energie în promovare decât rămânea pentru scenă.

Eu știu că pot face un show bun iar acum pot investi calumea în promovare și îl pot ține și cu 10 oameni că nu mai e presiune.

Poate că ai o pasiune și ți-ar plăcea să o transformi în sursă de venit. E un vis frumos însă fii conștient că există riscul să:

• îți pierzi bucuria de a o face, pentru că devine obligație și

• să fii presat financiar, ceea ce îți afectează creativitatea.

M-am trezit în anumite perioade că a trebuit să spun da unor evenimente sau campanii pe care le-aș fi refuzat dacă nu aveam nevoie de bani. Când începi să faci chestii pentru bani se duce un pic din farmecul artistului.

Work-Life Balance

O altă discuție e asta cu "work-life balance". Am tot căutat răspunsuri în zona asta până când l-am auzit pe Sadhguru spunând că:

A … uau … da! Acum trăiesc. Nu sunt la muncă. Asta e viața. Asta care trece acum, când eu mă gândesc la work-life balance.

Viața nu ține cont de distincția asta pe care o facem noi între viața de familie, pasiuni și muncă.

Plus că uneori facem aceleași chestii și le etichetăm diferit.

Dacă plantezi un pom la tine în grădină e viață dar dacă lucrezi la o asociație și plantezi pomi de luni până vineri e munca. Cum vine asta?!

Dacă ești mecanic auto, să repari mașini e muncă dar dacă lucrezi la mașina ta, în garajul tău e pasiune. E viața ta.

Dacă îți pasă de ceea ce faci, ca job … ATENȚIE, nu să îți PLACĂ … să îți pese … atunci relația cu munca ta e alta.

Gândește-te la o relație de dragoste. Nu ai nevoie de motivație să te vezi cu persoana iubită, nu? Așa ar trebui să fie și cu munca. Uneori e greu la muncă dar chiar și cele mai frumoase relații trec prin momente grele. Însă ai face orice să meargă bine relația aia.

Gândește-te la asta! Nu cum să găsești un echilibru. Cum să aduci în viața ta doar lucruri care trezesc ceva în tine. Care îți dau scop.

Am visat când eram mic să fiu la radio dar nu am urmărit asta. Nu îmi doream un job care să nu mă lase să îl iau pe fi-miu de la școală. Am mers acolo pentru bani. E clar și sunt ok cu asta.

Asta nu înseamnă că nu o să dau tot ce pot să fiu bun acolo. E o oportunitate de a oferi o stare bună unor oameni care mă ascultă.

Dar înțeleg ce rol are în viața mea. Să mă destreseze, să îmi permită să lucrez liniștit la cel mai tare show de stand-up și să mă apropie de visul nostru de a ne muta din București.

E ok și să ai un job doar pentru bani, atât timp cât știi care e planul, ce înseamnă banii ăia și ce ești dispus să faci pentru ei.

Și atât timp cât job-ul ăla sau compania la care lucrezi, crezi ca oferă valoare.

Încearcă să oferi valoare!

Eu am avut un singur job din ăsta "serios", 9 to 5. Și nu m-am putut adapta. Am super încercat numai că mi-am dat seama ce aveam noi de făcut acolo și ce fac multe companii, din păcate. Încercam să ardem cât putem de mult clienții ca să ne iasă nouă profit și atât. Fără să încercăm să vedem că putem oferi și valoare.

Eu eram în departamentul tehnic dar lucram cu oameni din afara țării iar când au văzut ceilalți că mă descurc cel mai bine cu engleza au început să mă lase să scriu mail-urile pentru toate departamentele și să răspund la telefoane. Chiar și la sales.

Țin minte că am făcut o vânzare la un moment dat și am mers super entuziasmat la CEO, cu inima cât franzela, să îmi primesc laudele. Dar el a fost dezamăgit că vândusem cel mai ieftin produs cu cel mai mic abonament 🤦‍♂️.

I-am spus: "Dar am făcut o vânzare, nu ești încântat? Nu vrei bani?"

Nu o să uit niciodată ce mi-a spus: "Eu nu vreau bani … eu vreau bani mulți".

Pfff … e plin de oameni din ăștia nesătui, care nu vor să observe că ei oferă valoare ci doar ce obțin ei.

Am realizat că asta făceam noi acolo. Încercam să convingem clienții să cumpere mai mult decât aveau nevoie. Uneori mințindu-i pe față. Nu mă înțelege greșit, era o oportunitate bună pentru mine să fiu acolo dar nu am putut accepta asta.

E peste tot asta. Am auzit în ultimii ani cum că medicii, în clinici private, au target-uri la analize.

Mi-a povestit o tipă care a fost dată afară fiindcă nu a vrut să recomande analize extra pacienților.

Ea a spus: “Am considerat că nu au nevoie” iar răspunsul superiorilor a fost: "și ce … strică să facă niște analize?" 🙄

A ajuns să nu mai conteze nimic decât profitul. Nici bunăstarea oamenilor.

Eu nu mai suport ideea asta cu care am crescut … să muncim cât mai puțin și să câtigăm cât mai mult. Să păcălim cumva sistemul.

E visul multor români să fie bugetari. Că acolo o freci și ai salariu asigurat. Dar o societate nu are cum să funcționeze când prea mulți oameni vor să primească cât mai mult oferind cât mai puțin.

Eu înțeleg că e în toată țara, dar nu e o scuză pentru mine. Faptul că așa se întâmplă, nu e explicație să fac și eu așa. Aud de la unii: “păi da mă, dar așa merge treaba.”

Nu frate! Doar pentru faptul că sunt gunoaie pe jos nu înseamnă că e o scuză să arunc și eu gunoaie lângă ele. Îmi arunc măcar gunoiul meu la coș sau mai iau și încă unul de pe jos și-l arunc și pe ăla. Nu pentru că mamă ce bun samaritan sunt eu, pur și simplu pentru sufletul meu. Eu pot să spun că am fost norocos, că am fost crescut de niște părinți cu principii.

Sugestii pentru a lucra cu scop

Eu pot să spun că am fost norocos. Am fost crescut de niște părinți cu principii. Când eram tânăr nu știam că asta înseamnă principii, ce aveau ei. Credeam că tata e mai fraier decât ceilalți, că nu face și el nicio combinație.

Acum, spre 40 de ani, am realizat ce înseamnă asta pentru ei, că sunt bine cu capul, au fost liniștiți și nu au stat cu morcovul la cur.

Am avut noroc. Mulțumită lor n-am putut efectiv să lucrez în companii din astea fără coloană vertebrală. Nu toată lumea are norocul ăsta. Dar …

1. Caută orice faci tu pentru bani să ofere și valoare.

E singurul mod în care putem să împingem societatea asta în față. Să încercăm să oferim mai multă valoare decât primim în bani.

Poți să lucrezi la o corporație. Dacă tu simți că oferi valoare corporației iar ea oferă valoare societății, super șmecher!

Dar pune asta pe primul loc! Să nu vinzi otravă oamenilor ca să faci tu profit.

Fie că vrei să-ți schimbi job-ul în viitor apropiat sau vrei să încerci niște chestii antreprenoriale sau pur și simplu să ai o experiență de viață mai bună …

2. Încearcă să reduci cheltuielile.

Fie că ai bani mulți, fie că ai puțini. Vezi cu cât poți trăi minim. E un exercițiu bun. Eu am făcut de nevoie exercițiul ăsta 😅 de a vedea cu câți bani putem să trăim minim și mi-a prins foarte bine.

Iar acum, fiind organizați cu banii și având un plan, când începem să câștigăm mai bine, atât eu cât și Andreea, știm ce avem de făcut.

Am învățat care e minimul, ce înseamnă confort, ce ne dorim și ce ne luăm ca mofturi. Totul a plecat de la a reduce cheltuielile.

Plătește ratele, dacă ai și / sau pune deoparte o sumă de bani. Cam cât veniturile pe șase luni. Așa se recomandă. Sau minim trei.

3. Experimentează cu lucruri care îți pot oferi scop.

Cu ceva care simți că îți pune în valoare talentele.

Fă ceva creativ! Ajută. Nu trebuie să devină neapărat sursă devenit, poate fi un hobby.

Rick Rubin spune:

Și, nu în ultimul rând, orice job ai, nu uita să …

4. Fii recunoscător!

Ăla e în momentul ăsta în viața ta și ăla te hrănește sau îți hrănește familia. Poți fi zâmbitor în orice job, chiar și căutându-l pe următorul fiindcă ăsta îți mănâncă sufletul. Tot poți să zâmbești.

Sper că ți-a oferit o altă perspectivă, mai pozitivă, podcastul ăsta dacă ai vreun struggle la locul de muncă sau sper că ești într-un job pe care chiar îl iubești și care chiar îți oferă un scop.

Îți mulțumesc foarte mult că ești aici.

Nu uita să te abonezi să putem să fim în legătură tot timpul, pe mail.

Subscribe now

Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

• Va deveni vulnerabilitatea noul trend?

• Avem libertatea de a fi sclavi.

• Soluția, pentru mine, a fost să fiu prezent. Ce m-a ajutat…

• + 3 teme practice pentru tine

Ți s-a întâmplat vreodată să îți cauți telefonul … în timp ce vorbeai la el? Mie da. E pe cât de penibil, pe atât de amuzant. Așa mi se pare că suntem și noi când ne simțim pierduți, deconectați de la ce se întâmplă. Ne căutăm scopul când el e deja împlinit.

Partea bună e că … așa cum eventual realizezi că ai telefonul la ureche, așa putem realiza și că nu suntem pierduți. Ne trebuiesc cateva chestii simple. În episodul ăsta o să vedem care sunt alea. Stai cu mine până la final, o să fie tare!

Mental health, noul trend?

M-am luat cu subiectul ăsta de la un clip care mi-a apărut pe YouTube de la canalul Newel of Knowledge, focusat pe mental health si socializare. Clipurile fac de obicei până în 100k vizualizări pe clip, deci când am văzut unul cu peste 350k am zis că e ceva special. Ceva care rezonează cu mulți oameni.

Clipul se numea: "A message to someone with suicidal thoughts".

Când un clip face de patru ori mai multe vizualizări decât standardul canalului, înseamnă că e mai mult decât algoritmul acolo. E o nevoie, o dorință. Am început să îmi pun întrebări.

Mi-am amintit și reacția la un clip de-ale mele, cu stand-up, în care am vorbit despre mental health și a fost un val de comentarii cum că "e bine că vorbim despre asta."

Și mă tot gândesc cum naiba să începem să vorbim și noi în România despre ideea asta de mental health, dar fără să fie tragic ca orice campanie cu UNUL DIN OPT OAMENI SUFERĂ DE DEPRESIE… Oamenii tind să fugă când încerci să îi sperii cu informații dinastea și atât.

E ca la pachetele de țigări: pun poze tot mai înspăimântătoare, iar fumătorii le privesc ca pe niște artă modernă: „Uite, un Picasso al cancerului!”

Simt ca discuția asta cu sănătatea mintală o să treacă de la nu ne pasă aproape deloc, la noul trend online. Oamenii vor fi mai vulnerabili, o să share-uiască poveștile lor, o să le prindă bine să primească atenție dar unde e atenție o sa apară … brandurile. Și media care vrea puțin din atenția aia.

Și o să vedem o epidemie de vulnerabilitate. Influencerii cu zero coloana vertebrală care au trecut și ei prin lucruri grele și au scăpat cu NOII BISCUIȚI … MENTALI!

Încearcă și tu să scapi de depresie cu crema de față de la … 🙄

Adevărul e că noi tot vorbim la suprafață dacă sunt probleme reale astea, anxietate, depresie, etc. dar conform Organizației Mondiale a Sănătății 1 din 8 oameni chiar trăiește cu o afecțiune mintală. Depresia a devenit principala dizabilitate la nivel global. Au început să se sinucidă copii. De până în 12 ani. Plus alte probleme în rândul copiilor, vezi “Adolescence”. This is fucking bad!

Iar noi, ăștia care trăim vieți “importante” și ocupate, în tot confortul și luxul de oraș ne simțim din ce în ce mai pierduți. Iar eu cred că ne simțim pierduți fiindcă ne căutăm casa fiind în ea. Fix ce spuneam la început. Asta e imaginea. Un om care își caută telefonul în timp ce vorbește la el. Sau ochelarii în timp ce îi are pe cap.

Viața a devenit un checklist!

Viața a devenit un checklist de lucruri care trebuiesc realizate. Trebuie să faci bani dar nu ai un scop clar ce să faci cu ei așa că mulți dintre cei care ajung să facă bani doar cumpără lucruri mai multe și mai scumpe. Fără să își îmbunătățească viața în vreun fel.

Apoi trebuie să îți faci o familie. Abia aia îți oferă fericire. Dar orice om căsătorit, cu copil știe că o familie e o mare provocare. Una care te destabilizează poate cel mai mult și îți poate chiar distruge viața. Cunosc cazuri

Cunosc și oameni care au bifat o grămadă de lucruri pe care și le doreau iar când îi întreb dacă sunt bine, răspund: „sigur că da, de ce să nu fiu bine, ce întrebare e asta, am tot ce-mi trebuie, am familie, am bani … scuză-mă că plâng … sunt super bine, sigur!”

Și uite așa ajungi să fugi. Să îți iei concediu de la a fi tu însuți. Să fugi în a trăi în viitor - faci planuri. Sau în trecut - rememorezi ce bună era viața înainte.

E citatul ăsta de la Krishnamurti:

Și noi cumva asta facem. Încercăm să fim adaptați la societate, să trăim bine în ea, după regulile ei, fără să judecăm dacă ne convin regulile jocului.

Încercăm să câștigăm la un joc care ne face rău jucându-l. Dar ne bucurăm când câștigăm: “Sunt jmeker, bă. Mă simt trist, dar sunt jmeker!

Fii liber!

De ce bem alcool sau consumăm droguri? De ce ne prăjim cu dopamină ieftină pe social media? Ca să ne simțim puțin liberi. Să ieșim un pic din haosul mental care ne obosește.

Alcoolul ne dezinhibă. Zici că dacă ai băut ceva ești mai dispus să ieși la dans. Dar de ce n-ai putea să dansezi, dacă vrei, fără să bei alcool? Pentru că nu știi să dansezi? Ideile astea sunt din mintea ta. Ideea că te faci de râs. Practic, nu contează cum dansezi atâta timp cât te simți bine și nici un om cu capul pe umeri nu a râs de un om care se simte bine.

Ok, sunt mai multe lucruri în spate, știu și eu, nu e așa simplu dar, în mare, cam așa e. Nu ai nevoie de substanțe ca să ai o viața bună. Am fost foarte bine până să existe scroll-ul infinit de pe social media. Iar acum sunt o grămadă de oameni care nu pot trăi fără el.

Tot aud oameni care îmi spun să trăiesc liber. Nu știu de ce inspir că nu aș fi liber 😅. Sau comentarii la podcast că să nu mai gândesc atât de mult, să trăiesc pur și simplu. E un sfat extraordinar dar nu mai e ușor de înțeles. Iar ei - majoritatea - nu înțeleg exact ce spun.

Noi avem ideea asta. Să fiu liber să fac ce vreau. Oameni liberi să fumeze cât vor, să bea când își doresc, să facă sex cu câte femei … reușesc. Lucrurile astea care ne țin prizonieri, cumva, sunt văzute ca libertate. Până și ideea că "nu sunt om până nu îmi beau cafeaua" mă sperie. Nu sunt om până nu consum ceva…

Asta e libertatea care ne-a fost vândută. Libertatea de a fi sclav. De a alege cușca în care să ne închidem.

Prezent

Poate ai auzit de Eckhart Tolle, a scris "Puterea Prezentului". El povestește acolo cum că mare parte din viața lui s-a luptat cu anxietate, frică și depresie. Într-o noapte, când avea 29 de ani, durerea a devenit de nesuportat și a gândit asta:

"Nu mai puteam trăi cu mine însumi” (I couldn’t live with myself any longer).

Iar în momentul ăla, a apărut o întrebare în mintea lui:

“Cine este acest eu care nu mai poate trăi cu mine însumi? Sunt o persoană sau sunt două?"

Realizarea, care a dus la trezirea lui a fost că suferința venea din identificarea cu vocea din mintea lui. Vocea pe care o știm și noi. Formată de experiențe trecute și frică.

„Nu ești defect, ești doar deconectat”

Am tot citit la autori de succes ideea că pierderea direcției e, de fapt, o pierdere de conexiune - cu tine, cu valorile tale, cu oamenii potriviți.

Singurătatea și lipsa sensului apar când trăiești după așteptările altora, nu după valorile tale. Revenind la ce spuneam mai devreme cu a te adapta la o societate bolnavă.

Ai tot ce îți trebuie

Știi vorba aia “fă rai din ce ai”? Eu cred că e mai simplu de atât. Nu trebuie să faci nimic. E rai. Pur și simplu.

Eu sunt mai tare decât orice guru dinăsta care îți spune ce trebuie să faci ca să fii fericit. Nu trebuie să faci nimic.

Fiecare își vinde produsul ca fiind cel mai bun. „Change your breath, change your life!”. Fiecare crede că metoda lui e aia! Nu e nici una rezolvarea totală. După ce te îmbogățești, trebuie să îți rezolvi și traumele din copilărie. După aia, trebuie să ai grijă de sănătate. După care trebuie să înveți cum să trăiești într-o familie. Nu se schimbă business-ul tău fiindcă faci tu baie în gheață. Asta nu înseamnă că nu e bună baia în gheață dar nu îți va rezolva viața.

Sunt prea multe, știu. E greu de ales. Dar știi ce trebuie să faci ca să fii mai fericit? Să fii mai fericit. Pur și simplu. Daa, MocanuGuru, dar nevastă-mea… e mereu nervoasă… și vreau să o trimit la terapie să o rezolv. Nu mai încerca să îi rezolvi pe ceilalți nerezolvându-te pe tine!

Ești un pic tensionat acum? Ia încearcă un zâmbet forțat timp de un minut. Să vezi ce schimbare. Am fost la o ședință foto și am râs fals câteva minute și îmi zicea fotograful că îți schimbă starea. Știam și eu asta ca idee dar am realizat atunci că așa e… mă simțeam mai bine.

Temă pentru acasă

Am început să văd comentarii la clipuri de pe youtube (nu de la noi) de genul: “If you read this may God be with you”, sau “to anyone struggling with X, i believe in you!”. Chestii dinastea de susținere. Mi se pare un trend mișto. Știu că pe jumătate oamenii ăia caută atenție și știu că așa o vor primi, cu un comentariu de genul dar tot pozitiv e. Și ChatGPT îmi spune că sunt bune ideile mele și știu că e doar un model de inteligență artificială dar cumva … tot mă face să mă simt bine.

Mi-ar plăcea să văd trendul ăsta și la noi dar să nu îl păstrăm doar pentru online. Să îl aducem și în viețile noastre offline. Poți să începi cu niște comentarii frumoase, de susținere, pentru creatorii tăi favoriți și pentru alte persoane din comentarii dar du-l și în viața reală. Să ai un zâmbet și o vorbă bună pentru oamenii pe care îi întâlnești. Că sunt colegi, prieteni sau familie … fie că îi placi sau nu … ne-ar ajuta să ne susținem mai mult unii pe ceilalți.

Asta e prima temă.

Tema cu numărul 2 este să citești cartea “Puterea prezentului” a lui Eckhart Tolle. Am vorbit mai devreme despre ea. Nu aș putea să îți descriu cât de tare e și cât m-a ajutat la momentul la care am citit-o prima dată. Sper să te ajute și pe tine.

Iar a 3-a temă este opțională. În caz că ești deschis către meditație - dacă nu, e super ok, sunt o grămadă de unelte cu care îți poți îmbunătăți viața - vreau să îți recomand aplicația oferită gratuit de Sadhguru: Miracle of Mind. E răspunsul lui Sadhguru la problema îngrijorătoare a problemelor de sănătate mintală.

Găsești acolo o singură practică pe care trebuie să o faci 7 minute pe zi. Poate ai mai încercat să meditezi și nu ai reușit. Sunt mulți care au probleme că “nu-și pot opri gândurile”. Nu trebuie să îți oprești gândurile ca să meditezi. O faci orice ar fi în mintea ta. O să vezi cât de simplu e. Fă-o pentru 30 de zile consecutiv și tragi concluzii abia după aia.

Gata! Ai 3 teme, o grămadă de lucruri pe care le poți scoate din textul ăsta iar eu am scris prea mult. Te las.

Mulțumesc că ești aici!

Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

Știi că atunci când ai febră musculară și te doare de nu mai poți, e o durere plăcută, cumva. Ești mândru că te-ai antrenat. E o durere care spune progres. Așa simt și eu oboseala, acum că lucrez la viziunea mea și lucrurile par să se miște bine.

De obicei, aici scriu scriptul podcastului dar azi … n-am script.

N-am filmat în studio.

N-am avut luminile alea bune sau sunetul care îmi place mie.

În schimb, am fost în parc, mi-am pus o lavalieră și am vorbit. Despre cum e când, după luni de muncă, încep să meargă lucrurile … și ar trebui să mai fac și o pauză să mă bucur. Uneori alerg atât de mult după „mai mult”, încât uit să văd că deja e bine.

A ieșit un episod mai dezordonat dar mai personal. Cu puține cut-uri și pauze lungi. Nu e cum aș vrea eu dar nici viața nu e 😅

Am vorbit despre viitorul meu job, despre terapie, productivitate și blocajele mele cu dezvoltarea personală.

Dacă ai și tu momente în care simți că nu faci destul sau că trebuie să mai repari ceva la tine — poate episodul ăsta îți prinde bine. Nu te învață nimic. Dar poate îți aduce aminte de ceva ce știai deja.

S-ar putea să aibă mai mult sens dacă vezi clipul pe youtube:

PS: Știu că n-am pus text pe thumbnail. Era prea liniște în poză ca să stric momentul cu un „CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ALEX MOCANU?!?!” 😅

PPS: Dacă vrei, răspunde la mailul ăsta sau lasă-mi un comment și spune-mi cum e la tine. Ești bine?

Mulțumesc că ești aici!

Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

Dacă ai nevoie de un ciocan, să bați un cui, când obții ciocanul nu te apuci să postezi pe Instagram ce tare ești tu că ai ciocan. Sau să faci coaching pe obținere de ciocan. Nu! Bați cuiul ăla! În gura mă-sii de cui.

Dar până la scopuri, mulți dintre noi trebuie întâi să facem mai mulți bani. Hai să vedem cum și la ce ne ajută.

Salutare! Eu sunt Alex Mocanu. Fac stand-up comedy și content de dezvoltare personală bazat pe povești din viața mea.

Eu am fost mult timp ignorant vizavi de bani. De doi ani însă tot încerc să aflu care e faza cu banii, cum să îi fac fără să simt că îmi vând sufletul, cum să îi investesc și cum să mă bucur de viață cu ajutorul lor.

Faptul că am făcut bani mai mulți decât îmi imaginam iar apoi am rămas fără m-a ajutat foarte mult să înțeleg ce pot face banii și ce nu. Când sunt suficienți și ce pot pierde dacă devine totul despre bani.

Ascultă până la capăt povestea mea de la sărăcie, la a avea bani și înapoi … și ce am învățat pe parcurs.

Banii suficienți sunt mai puțini decât crezi

Am citit într-un articol de pe substack-ul lui , un dialog dintr-un serial văzut de el:

Ea: De ce trebuie să fie întotdeauna despre bani cu tine?

El: Pentru că nu avem deloc!

Nu poți vorbi despre bani fără să iei în calcul că pentru unii banii înseamnă supraviețuire. Nu vreun moft. Ți se rupe de filozofii dacă n-ai bani de chirie. Sau n-ai bani de nimic. Crede-mă, am fost acolo. Înțeleg! Se spune că banii sunt ca oxigenul - îi observi când nu ai destui.

Însă avem impresia că să ai bani înseamnă să fii milionar. Și asta cred eu că e unul din factorii care ne menține săraci. Dacă începi să faci niște bani, realizezi repede că suficient … e mult mai puțin decât credeai. Dacă crezi că să ai bani înseamnă să fii milionar ești mult mai deschis la riscuri inutile. Gen jocuri de noroc (unde includ și loteria), manevre și combinații dubioase sau chiar chestii periculoase.

Dar dacă să fii bogat înseamnă 3000 de euro pe lună (de exemplu), pentru asta poate fi făcut un plan. Sună realizabil.

Cum spune Ramit Sethi:

Tânărul care credea că 1000 de lei sunt "siguranță financiară"

Când am început să fac stand-up puneam bani deoparte. La un moment dat aveam strânși 1000 de lei. Eram atât de mândru că am bani deoparte, când toți din cartier aveau datorii… aveam impresia că pot rezolva orice. E nevoie de o operație pe creier? Am eu am ăia 1000 de lei … se rezolvă!

Iar când m-am mutat cu Andreea, soția mea, a trebuit să plătim prima lună de chirie și garanția, în total vreo 2300 de lei. Atunci mi-a picat fisa cât de puțini bani am. Și aveam 28 de ani. Eram prea adult ca să consider că 1000 de lei sunt bani mulți.

Asta era în 2015. (la mulți ani nouă, 10 ani de relație)

În 2018, după primul meu turneu, și primul show la Sala Palatului, strânsesem peste 9000 de lei. Nu-mi venea să cred. Eram bogat din nou! 🤑

Iar apoi, am ajuns să fac o reclamă la care să lucrez 3 zile și să încasez 5000 de euro. Și am realizat cât de puțin erau 9000 de lei.

Iar apoi mi-am luat o mașină de 13.000 de euro fără să fac credit și fără să o vând pe cea pe care o aveam. 💸

Iar apoi era să îmi distrug familia fiindcă am pierdut contactul cu realitatea, cu emoțiile și responsabilitățile mele adevărate. Am considerat că eu fac bani, destul de mulți și asta e tot ce contează.

Știi câți bărbați au impresia că dacă câștigă mult e suficient să mențină o familie?! Ca și cum soția și copilul, dacă au o casă mare și multe lucruri nu mai au nevoie de grijă, iubire și atenție.

Asta e cu adevărat înspăimântător, sincer.

Visurile altora vs. bucuriile mele

Acum mult timp m-am gândit că să fiu bogat înseamnă să nu mă mai uit la prețuri când merg la restaurant sau când îmi iau haine. Asta înainte să spună Țiriac că el s-a simțit bogat când a intrat în cârciumă și nu s-a uitat la prețuri.

Bine, presupun că Dl. Țiriac voia să cumpere cârciuma, nu mâncare…

Iar când am ajuns acolo, chiar m-am oprit și m-am bucurat. Mi-am luat mușchi de vită argentinian pe plită încinsă fără să sufăr că era aproape 200 de lei. A fost mai bun gustul bogăției decât al fripturii. Eu și eram obișnuit cu ceafă de porc.

Dar am avut și visul de a-mi lua adidași. Ca orice copil sărac crescut cu o singură pereche de teniși câte 3 ani de zile. Iar după 7 perechi de sneakers cumpărate compulsiv în 3 luni de zile, m-am întors la vechii mei AirMax, luați la 50% reducere. Pe ăia îi purtam cel mai des. Țineam la ei. Făcusem un efort să îi cumpăr.

De asta consider că e bine să câștigi din ce în ce mai mult, fără să visezi la milioane. Pentru că, ușor ușor, dai la o parte visurile pe care le ai și vezi dacă ele chiar înseamnă ceva pentru tine.

Fiindcă cele mai multe din visurile astea ale noastre nu sunt doar superficiale ci nici măcar nu sunt ale noastre.

În ultima vreme însă, fiindcă nu au mai fost așa de mulți bani, una dintre măsurile de economisire a fost să mâncăm doar acasă. Am crezut că o să fie deprimant dar a fost extraordinar! 🤩

Să mănânc doar ce gătește Andreea a dus aprecierea mea pentru ea la cele mai înalte cote. Am fost nevoit să mai intru și eu în bucătărie și am învățat mai mult despre ce înseamnă alimentație sănătoasă. Ceva ce mă interesează în perioada asta. Și cel mai frumos: am început să stăm toți 3 în bucătărie, cu tot cu fi-miu, să pregătim mesele împreună. Nu pot exprima în cuvinte bucuria care mi-o dă chestia asta.

Fă mai mulți bani!

Dacă simți că banii sunt principala ta problemă o poți da la o parte doar făcând niște bani. Știu. E mai ușor de spus decât de făcut.

Poți începe cu un plan!

Pariez că din toți oamenii care se plâng de bani, foarte puțini încearcă să facă ceva.

Să se gândească “Bă frate, am problema asta, an dupa an. Hai in căcat să fac ceva!”

Dedică un an de zile făcutului de bani! Mai lasă-l in căcat de Netflix. Mai puțină distracție…

Un an, atât! Bagă două joburi, Glovo, freelance. Fă cursuri gratuite sa înveți un skill nou! Economisește, dacă ai cum.

Iar in timpul asta, citește despre ce sunt banii. Cum funcționează și cum să îi faci.

Măcar 3 cărți de educație financiara.

Nu o să fie ușor. Poate nici nu o să îți iasă. Dar daca nu poți dedica UN AN din viață CELEI MAI MARI PROBLEME DIN VIAȚA TA atunci nu e așa o mare problemă.

Și dacă nu îți iese … nimeni nu a avut de pierdut că știe mai multe lucruri.

Accept acest semi-adevăr, că e greu să faci bani în România. Dar dacă nu ai încercat nimic, niciodată … sau ai încercat și ai renunțat la primul hop … măcar nu îi mai descuraja și pe ceilalți. Gen, e imposibil!

Promit că dacă faci un target (care e real, nu sa fii milionar) te concentrezi la asta și nu te plângi când e greu, o să se schimbe lucruri.

Gândește-te că faci niște bani pentru tine. Nu să demonstrezi cuiva ceva. Ca să vezi odată care-i faza cu banii ăștia. La ce sunt buni și ce nu pot face pentru tine.

O chestie care eu cred că ajută și ar trebui să o facem cu toții e să faci o listă cu câți bani ai nevoie anual și de ce. Serios! Scrie. Cu pixul pe foaie. Lasă mofturile. Nu-ți lua Lamborghini! Dacă ar fi să nu fie problemă banii, cum ai trăi și cât ar costa.

Eu am făcut lista asta și am ajuns la suma de 60.000 de euro pe an. Pentru viața mea ideală!! Asta mi-a dat mare încredere. Păi ăștia sunt 5000 de euro pe lună. Asta e realizabil. Nu trebuie să fiu milionar. Eu chiar cunosc câțiva oameni care câștigă suma asta. Aș putea și eu să o fac.

Am început să mă întreb și ce sunt banii, ce sunt ei în sine, ce sunt ei pentru mine, cum aș vrea să-i câștig. Am înțeles că:

Dacă începi să vezi banii așa, ca valoarea pe care o oferi tu societății sau indivizilor, o să începi să câștigi bani de care chiar să te bucuri.

Când Banii Devin Obstacol în Calea Banilor

Acum, la aproape 40 de ani, înțeleg mai bine banii. E momentan frustrarea mea numărul 1 😅

Pentru că mi-am făcut ordine în viață, am lucrat la sănătatea mea, am o relație bună cu mine și cu familia mea … sunt super recunoscător … dar nu sunt suficienți bani. Iar asta mă dă peste cap.

Pentru că sunt spălat pe creier de societate și de părinți (fără să îți dorească, normal) cu ideile astea: că banii se fac greu, trebuie să muncești mult, că banul e ochiul dracului. Că oamenii bogați au făcut ei ceva manevre să aibe bani. Că banii nu sunt buni cumva. Simt că noi considerăm banii ca fiind cheia la orice dar în același timp un lucru rău.

Asta e o parte care mă blochează din a face bani. Mă blochează din a fi creativ uneori.

Eu cred că trebuie să muncesc mult iar când mă apuc de "făcut bani", mă trezesc în scurt timp că nu mai am grijă de mine, de familie … și mă dau peste cap.

Dar nu accept asta. Nu fac terapie ca să găsesc scuze pentru care nu reușesc. Fac terapie și dezvoltare personală ca să depășesc anumite limitări. Să progresez.

Succesul vine din pasiune și claritate, nu din nevoia de bani

După toată introspecția asta din ultimii ani vizavu de bani, am mai realizat o chestie. În toată perioada în care am făcut mai mulți bani decât visam când eram tânăr ficior, nu m-am concentrat nici o clipă pe a face bani. Nici măcar nu m-am gândit.

Când am început să merg în turneu, cu stand-up-ul, am făcut-o fiindcă era super tare. Mergeam cu băieții prin țară, ne distram, beam, mâncam porcării și cunoșteam oameni. Asta făcând ce ne place. Mă bucuram de bani, bineînțeles, dar nu mă gândeam la ei. Să fac stand-up era oricum peste orice sumă de bani.

Când am început să fac campanii cu branduri sau reclame, nu a fost fiindcă am căutat agenții care să mă bage și pe mine. Eram prezent online, am scos mult stand-up, apăream prin podcasturi iar companiile sau agențiile m-au considerat potrivit și m-au contactat. Să le dea Dumnezeu sănătate!

Apropo. Pentru evenimente sau alte tipuri de colaborare, mă găsești la contact@alexmocanu.ro.

Iar acum, pentru prima oară, caut să fac bani. Și ghici ce se întâmplă!? NU FAC! Normal 😅

Mă tot gândesc că am responsabilitate față de familie, să plătesc chiria, să cumpăr un teren fiindcă asta ne dorim ca familie…

Dar familia, visurile mele și creativitatea sunt o bucurie. Nu ar trebui să devină o sursă de stres.

Așa că revin din nou la treabă. Las ideea că trebuie să fac bani.

Dacă găsesc o colaborare sau un job care să nu-mi ocupe tot timpul dar să îmi ia din stresul cu banii … mă bag. Chiar dacă îmi e greu, că sunt de mulți ani independent.

Îmi și place ce fac acum, chiar dacă nu produce. Sunt dedicat creării de conținut pe care eu îl consider pozitiv și vreau să o fac din ce în ce mai bine și sper să am onoarea să impactez pozitiv cât mai mulți oameni.

Am mutat podcastul și newsletter-ul aici, pe Substack, unde cred că pot ajunge la mai mulți oameni. Foarte tare platforma!

Dacă banii nu sunt o problemă pentru tine și crezi că mesajul meu poate oferi valoare, ție dar și altora, poți contribui la crearea podcastului, newsletter-ului și conținutului scurt pentru social media. Ele sunt oferite gratis deci te poți abona oricum, să rămânem în contact.

Subscribe now

Îți mulțumesc mult că ești aici. Povestește-mi într-un comentariu, pe scurt, experiența ta cu banii.

Sărutmâna că te-ai citit / ascultat!

Pace și dragoste, 🙏❤️
Alex

• Nici natura nu mai rezistă în fața dorinței de a face bani;

• Orașele mari sunt ca o amantă. Oamenii se folosesc de ele;

• Am ajuns să ne cumpărăm comunitatea. O idee de la Trevor Noah;

• Chemarea naturii, după 35 de ani + planul meu.

Nu mi-e ușor să zic asta… Iubesc Bucureștiul. Dar cred că trebuie să plec. Nu mai pot să trăiesc într-un loc care mă obosește chiar și când dorm. Serios. Sunt dimineți în care mă trezesc deja obosit.

Nu știu de unde vine asta. Poate că merg pe 40 de ani, poate de la copil, poate de la faptul că au tăiat toți pomii din parcul în care am copilărit …

Dar simt că orașele astea mari nu mai au nici un suflet.

Am luat deja o decizie cu Andreea, soția mea, dar aș avea nevoie de un pic de ajutor deci dacă poți să citești / asculți până la capăt și să-mi lași un comentariu, aș fi foarte recunoscător.

Natură vs. corupție

Am început să înregistrez podcastul într-o zonă care, contrar aparențelor, nu e parc. E un teren imens aflat în litigiu de o grămadă de timp, care acum câțiva ani a primit sentința finală și irevocabilă că nu a fost niciodată parc. Deși eu îmi aduc aminte cum mă dădeam în leagăn pe acolo, când eram mic.

Fiind o zonă neadministrată, era un parc foarte interesant. Parcul sălbatic, îi spunem noi. Era plin de copaci, de iarbă și buruieni de iarbă și buruieni crescute în voie … și de gunoaie, bineînțeles, că și cetățenii lasă la fel de mult de dorit ca și autoritățile.

Pentru că cineva privat deține terenul ăsta și presupun că vrea să facă o afacere din el, dar există și organizații care se luptă să nu-l pierdem, s-au încercat metode alternative. Măgării de ale noastre.

S-au otrăvit pomii ca să se usuce,

S-a pus foc, au tot fost incendii aici.

Iar anul ăsta a venit cineva și a tăiat absolut toți pomii. Fiindcp tot izbucneau incendii “de nicăieri” și devenise un pericol.

De ce spun asta?

De ce sunt aici și am ales să încep cu ceva negativ?

Fiindcă atrage atenția pe deoparte. Dar mai ales pentru că tăierea pomilor din parcul ăsta a fost, pentru mine, picătura care a umplut paharul. A fost greu de suportat.

Dar nu vreau să fiu înverșunat. Nu asta e scopul. Să te enervezi și pe tine, să fim nervoși împreună. Încă un om nervos pe internet nu schimbă cu nimic. Ba chiar cred că face mai rău. M-am obișnuit cu situațiile astea, din păcate.

Dacă simt că pot face ceva, mă implic. Dar dacă simt că n-am nicio putere într-o situație, stau departe. Încerc să am grijă de mine și de familia mea.

Ideea asta cu plecatul din București nu e de la corupție în sine. Ci de la faptul că nu mai e nimic sfânt. Neatins de corupție. Dacă un parc nu putem să protejăm. Natura. Copacii...

Nu știu dacă te-ai gândit vreodată dar copacii inspiră ce expirăm noi iar noi inspirăm ce expiră copacii.

Cum spune Sadhguru:

Orașele mari

A urmat să mă mut în casă fiindcă ieșise soarele și nu mai suportam căldura. Social warrior dar confortabil 😅

Ce e ciudat la mine e că simt nevoia asta de a fi mai aproape de natură de câțiva ani de zile. De a fi la țară. Eu înțeleg oamenii care simt chemarea locului în care s-au născut… Bă, dar eu sunt de aici. Copil de oraș. Eu nu am avut țară. La mine porțile de fotbal nu sunt doi pomi, e o ușă de garaj. Eu și în ziua de astăzi, dacă n-aud sirene noaptea, nu pot să dorm.

Dar cu toate astea, abia acum, la 39, am început să simt că orașul nu mai e… acasă.

Presupun că se aplică și în cazul celorlalte orașe mari dar eu vorbesc de București că asta e experiența mea.

Mi se pare că, cu cât e mai plin orașul, cu atât e mai gol de sentiment, nu mai are suflet. Că bucureștenii au plecat majoritatea. Iar cei care au venit n-au venit aici cu ideea de a-și face o familie. De a prinde rădăcini. Au venit să reușească. Să facă bani! Că aici sunt oportunitățile.

Bucureștiul e ca o amantă de lux. Îți faci treaba cu el iar apoi pleci acasă, la localitatea tău mică și plictisitoare … pe care o iubești cu adevărat. Bucureștiul nu e genul de localitate pe care să o prezinți părinților 🙂

Aveam gluma asta la stand-up:

Mă enervează că sunt tinerii ăia care au casă la țară … fix ce-mi doresc eu … și spun: “Visul meu e să reușesc în capitală". Apoi vine aici, stă câțiva ani, se bucureștenește, și zice: "Tati! Visul meu e, ca la bătrânețe, să mă retrag la o casă la țară".

FRATE, ERAI ACOLO!

Acum câțiva ani de zile reușisei din viață. Erai la o casă la țară, la 20 de ani. Ai venit ca prostul și ai eșuat aici ca să te întorci la maică-ta, la țară și să zici că ai reușit.

Lipsa comunității

Am auzit o idee tare la Trevor Noah, într-un podcast. Știi că e proverbul ăla african:

Zice el el că atunci când o societate se dezvoltă, primul lucru care dispare e fix “village”-ul. Comunitatea. Iar atunci trebuie să cumperi comunitatea. Să începi să cumperi lucrurile pe care ți le oferea natural o comunitate. Un trib.

Cumperi o bonă să aibă grijă de copilul tău fiindcă bunicii sunt departe. Comanzi mâncare care obișnuia să se facă la comun în familii mari. Cumperi pe cineva să îți facă curat în casă - fie ca e menajera sau aspiratoare automate. Iar apoi plătești un terapeut să te asculte cum te plângi că te simți singur. Toate lucrurile pe care ți le oferea viața natural … acum sunt servicii.

Și uite așa, ajungi în punctul în care dai lunar 3000 de lei pe o grădiniță Montessori care îți învață copilul să facă ce făceam noi când eram mici. Să se joace cu bețe și pietre.

Poate sunt eu un pic deziluzionat dar simt că e singura scăpare. Comunități mici de oameni care se cunosc și se simt responsabili unii de ceilalți. NU trebuie să se placă, doar să depindă unii de alții cât de puțin.

Chemarea naturii și planul meu

Mă întreb … dacă mergi într-un oraș mare, pentru oportunități și REUȘEȘTI … renunțând totuși la aerul curat pe care îl respiri, vecinii care îți știu numele și linștea care îți permite să îți auzi gândurile … ai reușit de fapt?! Ai câștigat sau ai pierdut?

De la 35 de ani am început să simt chemarea de a fi mai aproape de natură. Alături de alte schimbări. Înțeleg că după 35 de ani corpul și mintea bărbatului suferă niște schimbări.

Acum am luat-o în serios. Planul nostru e clar să plecăm din București. Măcar lângă București, în primă fază. Nu am idee cum facem asta. Acum nu ne permitem să ne cumpărăm ceva și nici nu știm către ce zonă să ne îndreptăm. Sunt sigur că o să apară ceva.

Planul este:

• Să avem și surse de venit care nu depind de oraș

• Să ne uităm după terenuri și comunități

• M-am gândit să fac un podcast despre asta și să cer păreri urmăritorilor … A ĂSTA E! 😁
  Dacă ai orice insight vizavi de dorința asta a noastră, sau trăiești într-un loc frumos, cu familii frumoase, poți să îmi scrii un comentariu sau un mesaj pe instagram (sau unde ți-e ție ușor)

Până atunci, ne bucurăm de parcuri. Încă sunt parcuri frumoase în București. Ieșim din oraș cât de des putem - fie că mergem la munte, sau doar la pădure, lângă București. Și ne menținem cât de sănătoși putem, într-un mediu care ne hrănește cu stres, aer poluat, mancare sănătoasă din ce în ce mai greu de găsit și cu o abundență de chestii care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să fie numite alimente, sau mâncare.

Dacă și tu simți că nu mai e de trăit în orașele astea mari, că vrei natură, comunitate și mai puțină nebunie, scrie-mi. Poate nu avem încă un loc al nostru, dar putem începe cu o conversație. Iar dacă te abonezi aici, putem începe deja să creăm online o comunitate de oameni care caută dezvoltare, sănătate, natură și creativitate.

Sărutmâna că ai citit. Să ai aer curat în viață!

Pace și dragoste 🙏❤️,
Alex

🎙️ În episodul ăsta:

• De ce oamenii caută scuze să nu încerce

• Cum era dezvoltarea personală acum 20 de ani vs. acum

• De ce "fericirea e o alegere" îi sperie pe oameni

• O soluție și recomandare de carte

În era în care majoritatea oamenilor au issues, se plâng de ceva, au probleme acasă sau nu se descurcă cu copiii lor, care teoretic le aduc cea mai mare bucurie în viață … prea mulți se plâng și prea puțini dintre ei încearcă să facă ceva cu asta. Hai să facem ceva!

Salutare, sunt Alex Mocanu. Mă ocup cu stand-up comedy și dezvoltare personală. Practic fac haz de necaz iar apoi rezolv necazul :). Râdem și ne dezvoltăm și pe alexmocanu.ro, unde te poți abona la newsletter.

Probleme multe, soluții puține

În discuțiile mele cu prietenii dar și cu oameni random, pe la show-uri, în ultimii mulți ani, am observat că se vorbește mult despre problemele cu care ne confruntăm dar nu și despre încercarea de a le rezolva.

De ce căcat nu încercați lucruri?!?!

Eu am încercat TOT! Tot ce mi-a apărut pe zona de dezvoltare. Iar din zecile de chestii am rămas poate cu 3 sau 4 practici. Poate pare puțin dar dacă alea îmi îmbunătățesc viața, nu mai contează că am încercat 50 de lucruri.

Dacă scopul tău e să te îmbogățești și faci 20 de afaceri din care falimentează 18 dar două te fac milionar, nu mai contează că ai "eșuat" în 90% din cazuri, nu?

Cei mai mulți oameni, când aud o informație care are potențialul de a le schimba viața, caută motive să NU încerce.

Zic să încerci. Să experimentezi.

Ok bro dar nu pot să renunț la alcool că mă ajută la socializare și la distracție. Ok, înțeleg! Dar poți sta 6 luni fără să bei alcool?! Și să tragi concluzii apoi.

Asta doar dacă te plângi! Dacă tu te bucuri de viață, nu contează părerea mea despre tine. Dacă spui că nu dormi bine, că ești obosit, stresat, anxios, depresiv, că nu te înțelegi cu soția, că îți e greu cu copilul, că simți că nu ești bun de nimic. Atunci cum să nu încerci nimic? Numai una din astea e gravă ce să mai zic că majoritatea suferă de 2-3 sau chiar toate.

Evoluția mentalității

Pe vremuri, acum 20 de ani, singurele lucruri acceptate ca dezvoltare personală erau să mergi la sală și să te lași de fumat. Erau puțini care făceau asta dar exista un respect.

Dar să mănânci sănătos. Să calculezi macro-nutrienți. Să nu mănânci carne. Să citești dezvoltare personală sau să meditezi … pfff … gay!

Lumea e într-o schimbare. Și merge și în direcția asta. Merge în două direcții și e o idee bună să alegem. Nu să se aleagă pentru noi.

E direcția distructivă, în care ți s-au pus în mână lucrurile cu care îți poți distruge singur viața. Telefon cu acces la toate informațiile și la toată lumea, alcool, droguri, mâncare fără nici o valoare nutrițională adusă super rapid chiar la ușa ta, posibilitatea de a nu interacționa cu alți oameni că tu ai tot ce îți trebuie fix pe canapea, etc.

Dar ca răspuns la depresia generală din societățile dezvoltate, au început să apară informațiile astea care să te ajute să ai o experiență de viață mai bună. Și e acceptabil să încerci acum.

E ok să vorbești despre asta. Lumea încă nu e de acord cu mine dar simt cumva respectul pe care l-am simțit când m-am lăsat de fumat, în 2012, la 24 de ani. Erau impresionați dar și sperau să mă apuc din nou ca să se simtă ei mai bine fumând în continuare.

Așa e acum cu dezvoltarea personală. Oamenii se bucură pentru mine, că mă văd mai bine dar nici nu vor să stea prea mult cu mine fiindcă le arată lor că se poate mai mult. Și nu vor.

Mă întreabă cum ar putea să facă și el nu-știu-ce, îi dau niște idei iar apoi încearcă să mă convingă că la el nu merge.

Tu îți dai seama unde am ajuns?! Ce ne-a adus, ca specie, la nivelul ăsa incredibil de dezvoltare a fost capacitatea omului de a căuta obsesiv o soluție unde pare că nu există niciuna. Acum folosim mințile astea pentru a ne convinge că ceva ce e realizabil nu se aplică în cazul nostru.

Știi că Thomas Edison a încercat de 1000 de ori până a creat becul? E și faimosul lui citat:

Frica de responsabilitate

Aici e adevărata problemă.

În cartea Solve for Happy, Mo Gawdat spune că "happiness is a choice". Și cică au observat, pe Kindle, unde poți urmări comportamentul cititorilor, că după ce spune asta, în carte, că fericirea e o alegere, 80% din cititori au închis cartea și nu au mai revenit la ea.

Oamenii nu vor să știe că sunt responsabili de fericirea lor. E mai grea povara responsabilității decât frica de a rămâne așa. E o depresie confortabilă.

Și atunci îți amintești că tu totuși ai realizat mai multe, pe hârtie, decât mine. Tu ai o casă iar eu stau în chirie. Tu ai călătorit mai mult. Ia mai da-l în căcat și pe Mocanu care îmi spune mie despre viață dar el stă în chirie, nu bea, nu se distrează … nu mai știe să trăiască.

Unii oameni simt că eu cu Andreea avem o relație frumoasă. Observă că Toto, băiețelul nostru, nu obișnuiește să se îmbolnăvească prea des și știu că noi nu am ajuns cu el la spital în timp ce copii lor sunt de 3-4 ori pe an la urgențe. Dar consideră că am avut noroc la loteria genetică. E mai ușor.

Normal. Și înțeleg pe deplin. Sunt obosiți. Au niște joburi super demanding la care nu pot renunța fiindcă au rate la casă și la tot ce e în casă. Sunt copiii ăștia care tot vor atenție și bunicii care sunt departe sau nu ajută suficient.

I get it!

Ziua în care te simți mai bine

Văd atât de clar niște lucruri. Și nici măcar nu sunt bine încă, așa cum vreau să fiu.

Știi când te îmbolnăvești? Gen ai două zile când ai febră, te doare tot și ești la pat? Iar apoi, a treia zi ești puțin mai bine? Nu bine, tot îți e rău dar te poți da jos din pat. Poți mânca. POȚI SĂ TE SPELI … în sfârșit. E RAIUL PE PĂMÂNT! Simți deja că urmează să fii bine și să revii la viața ta.

Aici sunt. Cu dezvoltarea. Mi-a fost rău și simt că a venit ziua aia în care mă simt mai bine.

Oprește-te puțin și analizează ce naibii se întâmplă cu viața ta. Că trece timpul. Vezi ce nu prea îți place și încearcă să citești ceva legat de subeictul ăla. Simplu și fun de citit sunt cărțile lui Mark Manson "arta subtilă a nepăsării" și "arta subtilă a disperării".

Dacă intri pe drumul ăsta. Al căutării. Nu o să te mai simți singur, ca acum 10-20 de ani. Suntem o grămadă. Dacă vrei să fii între niște oameni, pe drumul ăsta, abonează-te pe alexmocanu.ro.

Anturajul contează super mult. Serios! Să îți schimbi oamenii din jur poate fi cheia schimbării tale. Vezi episodul ăsta, despre cum să aduci oportunități și oameni noi în viața ta iar noi ne revedem în următorul.

Sărutmâna că te-ai uitat
Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

Cum a fost la Campfest, cu familia

Ca orice poveste nu neapărat pozitivă, începe cu ceva frumos. Ca să ai de unde să cazi. Așa sunt poveștile care au morală la sfârșit.

Weekendul trecut am fost cu familia la Campfest. Un festival de camping ținut la Vibe Camp, undeva pe malul râului Buzău. Foarte frumos. Stat la cort, muzica chill, plajă la râu, pescuit. O experiență super tare în natură cu foc de tabără, artificii și muzică live în ultima seară. Blană!

Hotărâsem să fac un podcast acolo, în natură.

Recomand cu căldură! Atât Campfest - noi cred că mergem și la anul - cât și Vibe Camp sau Green Camp - tot acolo, în zona Buzău.

Eu nu am văzut până acum așa de mulți copii la un loc care să fie chill. Să se joace împreună și să se împrietenească ușor. Sigur, sunt și alt gen de oameni care sunt dispuși să meargă cu copiii într-un un camping, dar maaan … era atât de clar că și faptul că suntem în natură a influențat atmosfera.

Când faci 'excepții'...

Era fix atmosfera aia de a sta la șpriț. Bă da' perfect! Era cald dar nu prea rău. Nu aveam mare lucru de făcut. Nu plecam nicăieri de acolo, mai ales cu mașina. M-am și întâlnit cu niște băjeți pe care îi știam care au stat la șpriț mai tot festivalul.

Faza e că eu nu beau alcool de ceva vreme. Anul trecut am făcut un experiment, am stat 6 luni fără să beau alcool iar concluzia experimentului a fost că nu mai vreau să beau deloc. Am mai făcut excepții, uneori m-am simțit bine, alteori nasol dar niciodată nu am simțit că a meritat.

Dar acolo, la vibe-ul ăla frumos ….am zis că beau și eu puțin. O bere draft. Hai două. Maxim 3! Și a fost ok.

Eu nu mă abțin de la alcool. Pur și simplu nu beau. Îmi vine rareori pofta să beau, la vreun eveniment dar de obicei merg cu mașina tocmai ca să nu fiu tentat și niciodată nu am regretat a doua zi. N-am spus niciodată: "mamă ce rău îmi pare că N-AM băut aseară". În schimb invers …. "mamă ce rău îmi pare că AM băut aseară" … ăhă …aș avea multe povești, dacă le-aș mai ține minte.

Atât mi-a trebuit însă, să beau în prima zi. A doua zi a intrat foarte bine un gin tonic. Și tot așa.

Așa fac și cu alte pofte. Uneori aș mânca o înghețată dar e seară. Și mă conving că e ok să iau o gură din înghețata din congelator. După care îmi spune mintea că … acum, dacă tot ai stricat dieta și ți-ai bătut joc, ce mai contează dacă o mănânci pe toată?! 😳

Uneori mă sperie mintea mea 😅

Dar de aia nu am înghețată în congelator. De aia merg cu mașina la evenimente sau petreceri. Și de aia folosesc prezervativul în loc de metoda retragerii .. că n-am încredere în mine! N-am încredere în mintea mea 😅

M-am simțit ok pe parcursul festivalului. Singura problemă a fost că n-am mai făcut podcastul. Plănuisem de acasă să îl fac. Știam despre ce vreau să vorbesc. Avea legătură cu natura (o să vină și episodul ăla în curând). Luasem lavalieră și trepied pentru telefon. Găsisem loc. Eram super entuziasmat!

Am fost însă cam obosit și am tot găsit scuze să nu filmez. Iar faptul că nu am reușit să filmez episod nici când am venit în București și că nu am postat deloc săptămâna aia a fost destul de dureros pentru disciplina - oricum firavă - pe care mi-am creat-o în ultimele luni.

Prea îmi mergea bine...

Apoi, întors acasă, au început niște stări mai nasoale. Am avut gânduri super negative. Am avut două nopți în care nu am dormit prea bine. Coșmaruri. Ceea ce mie nu prea mi se întâmplă.

N-aș da vina pe alcool dacă nu mi s-ar mai fi întâmplat de alte două ori să beau și să observ niște gânduri negative de care mă dezobișnuisem. Gânduri care îmi sunt familiare fiindcă le-am avut toată viața mea de adult. Cum că nu sunt bun de nimic și altele de genul ăsta. Doar că uitasem de ele … te obișnuiești repede cu binele 😃

Bă și uite așa am avut o săptămână în care nu am fost bun de nimic. Pur și simplu. Fără să se întâmple nimic. Am fost obosit. Neputincios. Am plâns for no reason într-o zi. Efectiv mini depresie.

A avut Andreea o glumă bună zilele trecute. De când lucrează ea, eu fac mai multă treabă în casă. Făceam doar curat dar am început să spăl, să calc și chiar să gătesc. Iar după ce m-a tot văzut lipsit de vlagă și de testosteron săptămâna trecută, duminică făceam curat și eram cam … needy așa … iar. Și mi-a zis: "Mă iubitule! Nu te mai las să faci treabă în casă că în scurt timp îți vine ciclu!"

Roadele muncii mele

Ce a fost diferit și minunat săptămâna trecută, față de alte perioade în care am avut stări nasoale, a fost că am fost conștient de ce simt.

E poate prima dată când trec printr-o perioadă dinasta, în care o iau gândurile și emoțiile razna și nu transform asta în a strica tot. În a mă certa cu toată lumea și a sabota proiectele la care lucrez.

Acum încep să văd roadele drumului ăsta de dezvoltare pe care merg. Am putut să observ emoțiile și gândurile fără să le las să conducă.

Am înțeles mai calumea ideea aia că "nu ești gândurile tale" sau "nu ești mintea ta" cum spune Sadhguru.

Mi-a venit să plâng și am stat să plâng. Fără să fiu a little crying bitch. Pur și simplu. Am avut o emoție și am lăsat-o să iasă.

Să fiu conștient nu a făcut starea mai puțin neplăcută. N-a făcut-o mai bună. Dar am putut să-mi controlez acțiunile.

Ok. Mă simt așa! E nașpa! Sunt obosit, irascibil, trist… S-au întâmplat niște lucruri care au dus la asta. Ce pot să fac acum?

E cazul să mă odihnesc. Cât pot. Poate să nu îmi planific timp cu familia, în afară de cel necesar. Să nu duc și la ei starea asta a mea. Poate e cazul să nu mă forțez să merg la sală CĂ SUNT PUTERNIC! Alteori simt că e cazul TOCMAI, să merg la sală, ca să fiu mai bine.

E total altă experiență decât când trăiam pe pilot automat și dacă mă simțeam nașpa aveau de suferit toți, în jurul meu. Iar apoi eu sufeream și mai tare de vinovăție.

De notat în jurnal:

Dacă e ceva ce am învățat în săptămâna asta e că progresul nu e lipsa problemelor ci modul în care reacționezi la ele. O să mai tot fie stări dinastea, important e că le gestionez din ce în ce mai bine.

Dacă și tu ești pe drumul ăsta sau te gândești să pornești pe el, lasă-mi un comentariu sau un mesaj. Mi-ar plăcea să știu cum arată progresul la tine. Și dacă ți-a plăcut episodul, ajută-mă să-l duc mai departe – dă un share. Ca să știm că nu suntem singuri pe drumul ăsta.

Știi cum faci un lucru de care crezi că nu ești în stare?

Te bagi singur în căcat… voit!

Iar apoi … vezi tu cum te descurci! 😅

Nici  măcar nu e o glumă. E o chestie pe care eu o fac din când în când. Am să-ți explic de ce funcționează și am să-ți povestesc cum am încercat să fac asta săptămâna trecută organizând un show mult prea din scurt și cum mi-am dat toată viața peste cap din cauza asta 🤦‍♂️

Bagă-te în ceva care te sperie

Săptămâna trecută am avut ocazia de a face un show de stand-up într-o locație care îmi place mie foarte mult. Se numește Uzina Coffee, e în Piața Amzei, în București. E un spațiu mic, intim și cozy, așa. E perfect pentru show-ul la care lucrez eu.  Doar că trebuia să pun un show prea din scurt.

Trebuia să pun vineri show-ul și abia luni să încep să-l organizez. Nu aveam grafică, nu aveam promo, nu aveam nimic gata. Și știam că e prea din scurt dar am zis DA, fiindcă eu mă bag uneori cu capul înainte fiindcă știu că după aia începe să apară încrederea și inspirația. Sau dacă nu … măcar învăț o lecție 😅

Am auzit la un moment dat vorba asta:

Creierul e ca un GPS. Nu-ți dă traseul decât după ce alegi o destinație și apeși START!

Mi s-a părut foarte bună ideea.

Am am citit și în "The War of Art", de la Steven Pressfield, o chestie care are legătură cu asta.

“Resistance will always try to stop you. But once you commit, the Muse shows up. - Steven Pressfield

„Rezistența” e vocea aia interioară care îți spune că nu ești în stare. Dar, paradoxal, abia după ce te angajezi în ceva, vine inspirația.

Oamenii cred că au nevoie de încredere ca să înceapă. Dar nu, încrederea vine abia după ce începi. Ce ai nevoie la început este doar un moment de curaj. Spui „da” iar apoi creierul tău începe să lucreze pentru tine.

Eu am făcut asta și am fost uimit câte idei și soluții au apărut doar pentru că am pornit.

Asta am spus și săptămâna trecută într-un reel. Și, ironic sau nu, fix după ce am spus-o… am trăit pe pielea mea lecția completă.

A urmat o săptămână horror. A fost un dezastru în a mă organiza pe mine. Un haos. N-am mai fost atât de obosit, stresat și dat peste cap de luni bune.

De când m-am întors din India și îmi fac zilnic practica pe care am învățat-o acolo simt o diferentă în cum mă descurc. Mă simt mai odihnit, mai organizat (ceea ce n-am fost niciodată). Mai conștient de ce simt. Când mă enervez, nu mă mai pierd total. Mă opresc. Mă întreb: De ce simt asta? De multe ori răspunsul e banal: n-am mâncat, n-am dormit bine… și în momentele alea… am milă. De mine. Și de ceilalți.

Dar acum, în săptămâna asta … m-am dat cu capul de toți pereții.

M-am stresat să promovez show-ul. Să postez. Să fac livestream-uri. Să invit oameni… Și pe măsură ce trecea timpul, în loc să mă liniștesc, eram și mai încordat. Joi și vineri voiam să anulez totul.

Clădim încredere cerând ajutor?

Îmi propusesem să scriu câtorva prieteni și urmăritori de pe Instagram, să le propun să vină la show. Ca să nu mă chinui prea mult cu campania de promovare. Dar mi-a fost rușine. Simțeam că cerșesc 🤦‍♂️. Chiar dacă am încredere în show. Adică nu mă îndoiam că o să iasă bine, că o să merite banii.

Am avut fix săptămâna trecută și temă la terapie să dau 10 mesaje unor prieteni să le spun despre podcastul meu. Nici asta nu am reușit. Încă. Simt că deranjez sau că cer un favor chiar și atunci când vreau să ofer ceva. … se pare că mai merg o perioada la terapie 😃

Când încercam să mă conving să scriu mesajele mi-am amintit de un citat de la Simon Sinek care zice așa:

We don’t build trust by offering help, we build trust by asking for it. - Simon Sinek

Eu când am auzit asta m-a spart. Pentru că, într-adevăr creezi încredere dacă oferi niște chestii. Adică eu dacă vreau să te conving să vii la mine la show, oferind stand-up gratis pe YouTube sau la TV o să-ți creez încredere că sunt un comediant bun și poate o să vii la un show live.  

Dar ce vrea să-ți spună el e altceva, legat de noi, între prieteni și cunoștințe.

Gândește-te la momentul când un prieten NU îți cere ajutorul ca "să nu te deranjeze”. Atunci el nu numai că își face rău singur dar îți răpește și ție oportunitatea de a ajuta. De a fi acolo pentru el. De a întări legătura dintre voi. Noi avem nevoie să ajutăm. Construim încredere când ne deschidem și avem curajul să spunem „am nevoie de tine”. Tocmai pentru că-l considerăm prieten. Tocmai pentru că știm că putem conta pe el.

Știi momentul ăla când vrei să intri pe o ușă și tocmai atunci iese cineva? Tu îi spui "poftiți!" și el spune "nu, poftiți dumneavoastră!", și tot așa…

Amândoi vreți să oferiți ceva. Cineva trebuie să și primească. E bine pentru amândoi.

Cred ca ne-ar ajuta foarte mult ca unii dintre noi sa mai si acceptam ajutor, sa mai si cerem ajutor, susținere sau pur și simplu comuniune.

De la anxietate la recunoștință

Vineri, în ziua show-ului, voiam să anulez tot. Îmi era rușine de Cătălin, de la Uzina, gazda noastră, căruia i-am spus că din scurt dar 20-30 de oameni tot ori veni la show.

Bă eram super dezamăgit și rușinat de el. Nu știu de ce sunt atât de rușinat și mă simt atât de vinovat de niște chestii din astea dar așa sunt… de-aia merg la terapie.

L-am sunat cu atitudinea unui om învins să îi spun că nu s-au strâns suficieți oameni și că trebuie să anulăm.

Faza tare a fost că omul a răspuns super relaxat gen: "Hai să-l facem oricum, poate să mai strâng oameni până diseară, poate găsesc și eu niște oameni să vină, hai să îl ținem"

Mi s-a luat toată presiunea dintr-odată. Presiune pusă de mine bineînțeles. Am simțit că respir din nou. Că nu mai respirasem de 4 zile.

Așa de ușor a fost?! A, deci nu e toata lumea dezamagita de mine, tot timpul? Doar tata? a, ok 😃

Iar când a dispărut presiunea aia am văzut atât de clar cât de norocos sunt, de fapt. Prieteni, cunoscuți care au cumpărat bilete doar ca să fie cu mine la show. Soția mea, care m-a ajutat cu organizarea, deși avea și ea treburile ei. Mama care știa de show și m-a sunat vineri să-mi spună că ea și cu tata sunt alături de mine.

Tony Baboon și Sorin Setreanu care s-au băgat la show-ul ăsta, știind că probabil nu facem bani. Doar fiindcă au vrut să facă show alături de mine. A fost o bucurie să fiu cu ei pe scenă.

Cum a fost show-ul?

Show-ul? A fost minunat. Un haos dezorganizat, de care toată lumea s-a bucurat.

Setul meu de stand-up a fost normal, nimic impresionant dar zic haos fiindcă a urcat Tony Baboon, pe scenă să cânte 2-3 piese și am zis să facem și ceva împreună dacă tot e acolo. Sorin cântă la chitară, eu cochetez cu muzica, hai să ne prostim.

Și a fost fun! Exact ce îmi doresc de la show-ul pe care il creez, sa fie distractiv. Mai mult decât vii, râzi, pleci acasă.

La final am primit feedback pozitiv, energie, susținere. Am stat o grămadă de vorbă cu oamenii, după show. O seară super blană!

A, și atât de bine m-am simțit cu Sorin și cu Tony Baboon pe scenă că am început să discutăm despre a lucra la un show împreună 🤫

💌 Dacă vrei să fii la curent cu ce urmează, abonează-te la newsletter!

Subscribe now

Concluzii:

Acum, privind în urmă … pot să spun sincer:

E bine că am făcut asta! Am crezut că am greșit când m-am aruncat cu capul înainte în a organiza un show prea din scurt. Dar dacă nu-l făceam acum, probabil îl lăsam complet pentru toamnă. Acum nu știu exact ce urmează, dar sunt entuziasmat și am încredere că pot face un one-man show. Și că o să lucrez la show-ul de stand-up și muzică live, cu Tony Baboon și Sorin Șetreanu.

Ce am notat ca lecții pentru viitor:

• Trebuia să fiu clar cu cât timp aloc proiectului și ce am de făcut exact în timpul ăla pe care îl am.

• Să nu-mi încalc regulile de bază (fără laptop seara, ora de culcare…) indiferent că am o scuză.

• Dar cel mai important: Să fiu bucuros și recunoscător! Am o viață ok, o carieră interesantă și am oameni minunați în jurul meu.

Mi-am propus acum să găsesc o locație pentru vară și să stabilesc întâlniri frecvente cu oricine vrea să vină. Fie că fac stand-up, înregistrez un podcast, cânt, anything… vreau să experimentez și să eșuez o grămadă până în toamnă, când sunt sigur că o să am un show tare!

Mulțumesc că ești aici!
Pace și dragoste 🙏❤️
Alex

👉 Ținem legătura?https://www.instagram.com/alexmocanu.rohttps://www.facebook.com/alexmocanu.rocontact@alexmocanu.rohttps://alexmocanu.ro

🎧 Abonează-te pentru mai multe episoade

📩 Newsletter & exclusivități: www.alexmocanu.ro

👉 Urmărește-mă și pe: https://www.instagram.com/alexmocanu.ro

https://www.facebook.com/alexmocanu.ro

🧠 Dacă ți se pare important ce zic aici, trimite clipul unui prieten. Sau dușman. Poate-l transformă 😅📩 Și dacă vrei să construim o comunitate cu oameni care gândesc la fel, abonează-te la newsletter: www.alexmocanu.ro