"Dacă vii bătut acasă, te bat și eu!"

Am asistat recent, fără să vreau, la o conversație care m-a făcut să îmi pun o întrebare importantă.

Un tip îi spunea fiului său, un băiețel de clasa I care cică își luase un pumn la școală, că e fraier că nu a dat și el. Mai erau câțiva adulți care au fost de acord, în unanimitate, că e fraier copilul dar cireașa de pe tort a fost un tip care i-a zis puștiului: "eu i-am spus lui fi-miu că dacă vine bătut acasă, îl bat eu și mai rău".

Sunt sigur că ai mai auzit ideea asta. Poate chiar ai și trait-o pe pielea ta (îmi pare rău). Copilul care venea acasă bătut sau i se furase mingea și îl băteau și părinții. Eu n-am pățit asta dar am văzut-o destul de des în cartier. Înțeleg cumva că acum 30 de ani, când eram eu copil, lumea era un loc mai periculos și poate copiii trebuiau să fie mai duri. Nici nu prea erau părinții noștri conștienți de emoțiile copiilor și viitoarele posibile traume.

Faptul că nu am depășit totuși genul ăsta de "parenting" mă sperie. 

Imaginează-ți un copil care abia reușește să își stăpânească mintea și emoțiile. Mai ales copiii ăștia care cresc cu crispy strips, cola și ochii în telefon. Copilul ăla își ia bătaie sau i se fură bicicleta. Și, speriat fiind, ajunge în singurul loc din lumea asta unde ar trebui să se simtă în siguranță. Acasă! Și oamenii care ar trebui să îl protejeze, cei mai puternici protectori ai lui, ÎL BAT! Îl bat fiindcă și-a luat bătaie 🤦‍♂️. Sau îl ceartă că nu a dat și el.

Întrebarea pe care mi-am pus-o atunci a fost:

Pentru ce lume creștem copiii ăștia?!

Pentru ce viitor ne pregătim noi și încercăm să îi pregătim și pe ei.

Nu de alta dar ei vor trăi în lumea pe care și-o vor crea ei. Iar noi vom trăi tot în lumea pe care o vor crea următoarele generații.

Îți pregătești copilul pentru o lume în care se fură și trebuie să te "descurci"? Pentru o lume violentă în care trebuie să te lupți? Pentru război? Fiindcă e posibil orice. 

Nu vreau să spun că lumea va fi frumoasă și sigură în viitor. Eu așa cred dar ce vreau să spun e că, indiferent cum ne imaginăm viitorul, nu avem nici o idee ce ne rezervă de fapt.

Dar dacă toți ne-am pregăti copiii pentru o lume violentă, ghici cum va arăta lumea când o vor conduce ei? Violentă, nu?!

Funcționează și reversul, pe pozitiv, dar nu e așa de interesant.

Noi nu prea reușim să ne pregătim pentru anul următor, cum căcat am putea ști ce o să trăiască copiii noștri peste 20 de ani.

Cum ne-au crescut ai noștri

Fă o comparație cu generația părinților tăi. Mai ales dacă ai peste 30 de ani.

Ai mei nu puteau nici să își imagineze lumea asta în care am trăit eu. Lumea asta online, super conectată și cu toată informația din lume în buzunar.

Ei au crezut că mă ajută împingându-mă către școală. Asta avea legătură cu lumea în care au crescut ei. Ei nu au avut oportunitatea de a face școală și au văzut că cei din jurul lor, cu mai multă școală, au funcții mai bune, salariu mai bun, se învârt într-o lume aparent mai bună.

În apărarea lor, au văzut că e mare jmekerie cu calculatoarele iar în anul 2000, când au început să fie mai populare și mai accesibile, au făcut un efort și mi-au cumparat și mie un calculator. Și s-au super bucurat să mă vadă entuziasmat. 

Erau mândri de mine că mă vedeau că desfac calculatorul, că mai puneam eu o plăcuță de RAM sau schimbam placa video, că umblu în el. Iar când vedeau că îl asamblez la loc și încă MERGEEE … n-ai văzut așa bucurie pe niște oameni. Informatician se face! Calculatorist!

Erau super mândri că devin un tocilar care urmează să își ia bătaie prin cartier. Nici nu m-au bătut ei așa că trebuia să vină de undeva bătaia.

Dar și cu push-ul ăsta către informatică și calculatoare, tot nu și-au putut imagina că o să trăiesc într-o lume dominată de internet, rețele sociale și acces nelimitat la informație. Așa cum noi nu realizăm încă ce impact o să aibă Inteligența Artificială asupra viitorului copiilor noștri. Sau alte chestii pe care nici nu ni le imaginăm și o să domine lumea peste 20 de ani.

Ok ... și ce facem?

Nu am cum să știu cum va arăta lumea în care va trăi fi-miu, peste 20-30 de ani. Dar ce știu sigur că nu se va schimba niciodată este nevoia noastră de iubire, susținere emoțională și sănătate (fizică și mentală).

Dacă eu și soția mea vom reuși să creștem un copil stabil emoțional, care se simte iubit și știe ce înseamnă să fie sănătos, eu cred că e super suficient.

Normal că nu va fi perfect. Și noi suntem afectați de traumele copilăriei și de niște programe cu care am fost crescuți. Dar facem ce putem cu viețile noastre ca să putem fi un exemplu pentru el și să nu apelăm la "fă ce zice popa nu ce face popa". Dacă eu îmi învăț copilul că ceva nu e sănătos, păi ar fi bine să nu mănânc eu că … pentru tati e ok …

Dacă fi-miu va fi stabil emoțional, puternic fizic și mental, sportiv, nu va trebui să îmi fac griji că și-a luat un pumn și nu a dat și el. Probabil nu o să fie cazul să își ia bătaie dar și dacă se va întâmpla, sper să fie genul care să nu răspundă cu aceeași monedă.

Mulțumesc că ai citit

Pace și dragoste 🙏❤️
Alex