Povestea show-ului pe care era să-l anulez
Povestea unui show de stand-up organizat din scurt ca să mă forțez să încep să fac show-uri. Cum mi-am dar săptămâna peste cap, era să îl anulez și cât de bine că n-am făcut-o
OBIECTIVE mai bune, REZULTATE mai bune!
N-am reușit să mă motivez să am poze de BEFORE și AFTER. Însă o mare schimbare în viața mea a fost când mi-am pus alte obiective. Transformările adevărate nu se văd în poze.
Politicienii sunt buni?! O schimbare pe bune în România
Vrem o schimbare. E clar! Suntem cu toții de acord. Dar cam știm că nu o să vină de la politicieni, cel puțin momentan. Hai să vedem cum facem să punem și noi umărul la schimbarea asta, să nu mai așteptăm DOAR de la alții.
Cum fentăm sistemul împreună
În articolul ăsta te învăț cum să "bați" sistemul! Și nu e o glumă, gen o să afli la sfârșit că era vorba de sistemul imunitar. Nu, nu, nu. Sistemul social românesc Cum să-l fentăm împreună.
Cine sunt eu cu adevărat? 3 lecții pentru minți haotice
Când am început să scriu textul ăsta era ceva fun despre căutarea mea artistică, dar scriind a devenit ceva foarte deep, așa … despre cum am început să caut cine sunt eu, cum am trecut prin haos și cum caut acum să fac ordine în haosul ăsta.
Drama unui comediant
Un comediant nu e neapărat un om amuzant. E un entertainer, un creator, poate chiar un bețiv deprimat 😅. Află care e diferența dintre a fi amuzant și a face comedie și de ce râsul e MOCA, dar comedia NU!
"Dacă vii bătut acasă, te bat și eu!"
Am auzit recent o discuție care m-a pus pe gânduri. Încă există părinți care își învață copiii să răspundă cu violență sau, și mai grav, îi pedepsesc dacă vin acasă bătuți. Dar pentru ce fel de lume îi pregătim?
Școala vs. Educația autentică: Ce nu te învață sistemul, dar trebuie să știi
În era schimbărilor rapide, adaptabilitatea e cheia succesului. Sistemul educațional tradițional nu ne mai pregătește adecvat pentru realitatea vremurilor pe care le trăim, iar mulți dintre noi simțim că joburile noastre sunt în pericol. Ce putem face?
😱 Plec în India! 3 lucruri care ne pot aduce oportunități
De câteva luni m-am hotărât să revin serios pe drumul de dezvoltare personală. Nu credeam că mă va trimite chiar în India, să mă regăsesc :). Am identificat 3 lucruri care par să îmi aducă ooportunități.
Timpul meu e responsabilitatea mea
Am trecut printr-o frustrare legată de cum îmi împart timpul și m-a făcut să înțeleg că dacă nu îmi prețuiesc eu timpul, nici alții nu îl vor prețui